Mă pot lăuda că sunt român? – de Nicolae.Geantă

Ieri seară, în cadrul unei întâlniri speciale, organizate de Ziua Națională a României de către Biserica Profides din București, am avut o dezbatere foarte interesantă cu domnul senator Titul Corlățean și pastorul Toni Berbece. După finalul evenimentului am primit zeci de mesaje și de încurajări. Ba chiar mai mult, tinerii Bisericii Profides s-au rugat pentru mine! (Pentru sănătatea mea). Băieții nu s-au rugat formal, ci cu foc! Târziu, spre ora 22 am plecat dela RomExpo București. Singur în mașină, am început deodată să mă rog strigând: „Doamneeeee, mă laud că sunt român!”

Și, dintr-o dată mi-am adus aminte de George Enescu și o declarație formidabilă a sa. Pe când era copil, a trebuit să plece la Viena să studieze. „Mamă, pot să le spun acolo că sunt român?”, a întrebat micul Jurjac. „Sigur, de ce să nu le spui?”. „Mă gândeam să nu creadă că... mă laud!”

Da, la începutul secolului XX, când România abia își căpătase Independența, a fi român era o mândrie! O laudă bună. Micul Enescu știa destul de bine asta. Pentru el nu conta unde ești, ci cine ești! La începutul secolului XXI, în zilele noastre, din ce în ce mai mulți români își ascund identitatea. Se rușinează cu ea. O blesteamă. O înjură obsesiv. Dar orice ar face tot ei rămân! Inima nu le va pompa în vene alt sânge!

A te lăuda cu patria ta, cu etnia ta, cu neamul căruia îi aparții, e o laudă la adresa lui Dumnezeu. El a ales unde și ce să te naști. Și Dumnezeu NU face greșeli niciodată!

A te rușina de patria ta, de neamul tău, de națiunea unde-ai văzut lumina pe lume nu-ți îmbolnăvește numai o parte a sufletului. Ci tot sufletul!

Sunt mândru că sunt român! Și pentru asta nu trebuie să îmi cer niciodată scuze!

Nicolae.Geantă