Jurnal de Tulcea – de Nicolae Geantă

Dobrogea. Al doilea week-end de decembrie. 2021. Am ajuns în satul Nicolae Bălcescu sâmbăta la prânz. După 4 ore continue de condus. În Subcarpații mei era ceață. O tăiai cu cuțitul. Ca la Podul Înalt al lui Ștefan. În Bărăgan era doar înnorat. În rest limpede. Nu e îmbucurător nici așa. Se văd toate gunoaiele risipite pe câmp. Nu m-am gândit că România e și-un bun cultivator de Pet-uri. Apoi, iarna se văd toate maghernițele. Cel puțin vara sunt ascunse de bannere din porumb. Când am trecut Dunărea și am intrat în Dobrogea am avut un sentiment ciudat. Am trăit ceea ce trăiește un român când se întoarce în țară din diaspora! Reveneam pe bucata cu cel mai vechi și mai nou pământ din România. M-au încântat la nebunie eolienele. Da, între Fântânele și Cogealac e cel mai mare parc de eoliene din UE! Bravo România! Numai că spre Tulcea timpul a devenit mohorât, cu ploaie măruntă și rece. Toată toamna nu a plouat deloc. Și la început de iarnă... Timp bacovian. Până nici câini nu mai mișună printre casele fără garduri, înconjurate de străjeri din ciulini.

Am coborât la Biserica din Nicolae Bălcescu. Curtea e plină de frați. Mișună precum furnicile. Pe timpul acesta câinos. Duminică 12 decembrie e inaugurarea noului lăcaș de cult. După 25 de ani de așteptări. Tulcenii nu sunt singuri. Un grup de frați a venit de la Codlea. Un alt grup din Suceava. Un grup de 6 bărbați a ajuns aici din Sărmaș, din Harghita. Un frate e din Bănia, Banat. Și un grup de 6-7 voluntari a trecut Dunărea din Ucraina! Unitate în diversitate. Asta e Biserica, nu Uniunea Europeană. Ucrainenii sunt extrem de muncitori. Mă uimesc cu ce viteză lucrează. Nu știu românește așa că mă descurc cu ei în marinărească. Limba datului din mâini. Atât frații cât și Mihai Pungilă, prietenul meu și pastor în Nicolae Bălcescu m-a întâmpinat cu mare bucurie. Ud, cu hainele transformate în salopete de zugrav, bănățeanul misionar baptist care conduce biserici creștine după Evanghelie tulcene, sponsorizat (cel mai mult) de penticostali, a venit printre roabe și găleți, cazmale și maldăre de pământ, cutii de vopsele și gresii împrăștiate, să mă strângă în brațe. În jumătatea drumului plin de mocirlă. Un fel de arătură de sezon. Nu știu cine e primar în Nicolae Bălcescu dar oriunde mi-au călcat picioarele pe planeta aceasta nu am întâlnit drumuri cu mai multă mocirlă! Nici măcar înainte de 1989! În biserică e forfotă ca într-o veritabilă uzină. Unii frați vopsesc baptistierul, alții amenajează un boiler pentru apa caldă, unii lucrează la scări, alții finalizează baia. Tineri care curăță tâmplăria, oamenii mai în vârstă care fac șmotru. Femeile vis a vis de biserică fac mâncare. La inaugurare se așteaptă peste suta de musafiri!

În jur de ora 15 am plecat cu Mihai, cu Ionela (o soră ce se ocupă cu copiii de la școala duminicală locală) și cu Ghiță (un baptist român din... Harghita!), cu microbuzul, să ducem alimente la oamenii săraci. Căci niște frați din Viena, rudele lui Viorel – un amic drag de-al meu, au venit în Dobrogea de Crăciun cu câteva tone de alimente! Tulceni, v-am  mai spus mai demult, sunt printre cei mai săraci români. (Așa că cine are pe inimă să-i ajute să ne contacteze!). Am pornit pe ulițele pline de cernoziom și sol bălan îmbibat cu apă. Ca pe rota de olărit. Microbuzul face driftinguri. Mai să ne ciocnim de un stâlp, de un gard. Dar Mihai știe să facă raliu prin Dealurile Babadagului. Am vizitat familii ale căror condiții de trai nu se pot explica. Trăiesc prin minune. Prin har! Iar unii dintre ei doar prin credință! În afara căsuțelor mici, înconjurate de garduri din piatră sau de ciulini (ca să nu zic de nimic), curțile sunt pline de pici de școală. Îmbrăcați modest. Dar frumoși și respectoși. Și rușinoși. Nu știu ce cred ei despre viitor, dar tare aș vrea să nu calce pe urmele sărăciei moșilor lor. Pentru asta trebuie investit în ei. Prin biserică, prin proiecte sociale. Prin voluntariat. Asta dorim, asta facem. Însă resursele sunt echivalente cu viața dobrogeană: modeste. Dar avem un Dumnezeu Mare.

Mihai m-a dus și în satul Cloșca. Un cătun la vreo 50 km de Tulcea, între niște dealuri, la 5 km de comună. Cu străzi înguste dar asfaltate. Cu zeci de case părăsite, prăbușite. Un fel de afganistan românesc. Un cătun plin de bătrâni. Populația de bază a satelor românești. Un sătuc fără nici măcar un chioșculeț de pâine! Fără biserică, școală sau dispensar evident. Bătrânii nu pot merge 5 km pe jos până la comună. În Horea. Iar primarului nu i-a trecut prin cap să trimită măcar o mașină să le ducă zilnic ceva pâine! Bătrânii de aici au lockdown permanent. Și, paradoxal am vizitat o familie de bătrâni unde el avea... covidel! Cum o fi ajuns virusul în acel sat, la un bătrân care abia iese pe ulițe nu știm. Dar moșul nu s-a putut bucura cu noi că era carantinat! Mai fac o remarcă aici. Casele sunt ponosite, cu acoperișuri gata de zbor, dar sunt ornate cu instalații de Crăciun! Da, românul oricât ar fi de sărac n-a uitat că în decembrie sărbătorim Nașterea Mântuitorului.

Era întuneric când am ajuns într-un alt mic sătuc, în Florești, la o familie cu șase copii. Mama se va boteza a doua zi. Tatăl zice că mai așteaptă. Căsuța e micuță, înghesuită, ca a piticilor din povești. Familia ar avea mare nevoie de o văcuță. „Nu ne permitem domnu’ Nicu, e trei mii de lei”, mi-a zis bărbatul ce lucrează cu calul zilier la pădurar și pentru care trei mii de lei e o mega-avere!

Pe beznă ne-am întors în sat, la Nicolae Bălcescu. Ploaia a mai stat puțin, dar noroaiele parcă au suferit o erupție. Tot astfel și băltocile și torenții aferenți. Am mai dus câteva pachete cu alimente. Și niște saci cu haine! Mulțumim Dianei, colega mea. Și soției mele. Ele s-a gândit că omul are ca nevoie de bază personală nu doar hrană, ci și vestimentație!

La biserică se muncea de zor. Pe ultimii metri. Veniseră și un pluton de surori. Oricât ar face bărbații curățenie ele tot mai găsesc ceva de corectat. După 20,00 am plecat cu un grup de tineri la Tulcea. La un depozit. chiar pe malul Dunării, unde socrul și tatăl lui Mihai au încărcat un microbuz cu scaune! La slujbele evanghelicilor se stă pe scaun. Confortabil. Eu nu m-am mai întors, ci am rămas acasă la Mihai. Ca să mă pregătesc pentru predici. Duminică e și inaugurarea noului locaș de cult și botez noutestamental. Iar pe deasupra și evanghelizare! Da, slujbele la evanghelici trebuie să fie mereu așa: trei în unu.

Am adormit pe la 23,30. Numai câteva minute. Caci la 24 și ceva au venit ucrainenii. Ăștia și în șoaptă vorbesc ca pe stadion. Nu știu ce-au zis dar au ascultat și ceva colinde. De-ale noastre, de-ale lor... Colindele sunt universale!

Duminică dimineața m-am trezit la 6 fără 5! Ucrainenii... N-au avut somn. A strigat cineva dintre ai lor ca la armată. Cazoni. M-am chinuit să mai adorm puțin. Degeaba. În câteva minute frații ucraineni erau echipați și au fugit la biserică. Pentru ultimele retușuri. Eu am plecat abia la 8,30. Odată cu grupul de suceveni.

Când am intrat în Nicolae Bălcescu noroiul era peste ghete. Pâlcuri de frați și surori veneau spre noua biserică. Plus roi de musafiri. Pe deasupra drumul era înțesat de mașini. Vorba unui ucrainean „bă, da aici e vreun service auto?”. Eu aș fi zis spălătorie. Că mașinile erau cu grafitii din noroi. În curte era încă agitație. Aranjamente pe ploaie... Numai cine n-a inaugurat o biserică nu înțelege...

La 9,00 am mers cu Mihai și un grup de frați la vechea biserică. Mai bine zis în casa fratelui Ion Anton. Timp de 25 de ani acesta a pus o cameră, cca 20-25 mp, la dispoziția Domnului. Biserica din Nicolae Bălcescu are istoric frumos. În 1983 au apărut primii creștini de la Oastea Domnului. Niște frați din Suceava au misionat pe aici. Mama fratelui Ion s-a convertit. Fiul însă „batjocorea frații!” Un timp. Apoi Domnul l-a cercetat. Și l-a învins. Ca pe Iacov. Ca pe Saul. Ca pe mine sau pe unii dintre dvs. În fața lui Dumnezeu orice zid devine fular. Inițial Ion Anton a fost ostaș. Prin 1996 s-a botezat însă. La creștinii după Evanghelie din Tulcea. Apoi a deschis o biserică în casa sa. Și ani de zile s-a rugat să construiască Domnul și-o biserică mare în sat. Asta până a fost trimis acum câțiva ani la ei Mihai. Trimis de Domnul nu de vreo misiune anume. Și așa au ridicat noua clădire. De vreo 100 mp. Mică dar utilă. Biserica are cca 40-50 de membrii adulți și vreo 30 de copii. Fiind săraci lipiți toți pruncii din sat, Mihai s-a gândit să construiască și o mică patiserie în curtea bisericii. Clădirea, cu două cămăruțe e încă la roșu. Leon din Bistrița mi-a promis niște cuptoare electrice. Dacă nu ajung la ei patiseria va începe cu un cuptor pe lemne! Însă până la inaugurarea acesteia mai trebuie ceva investiții.

Am vorbit câteva minute la ultima slujbă din căsuța lui Ion Aron. Despre faptul că Dumnezeu a ținut o vreme chivotul Său în casa lui Abinadab, apoi David l-a dus în cort, apoi Solomon l-a dus în Templu. Mai târziu a apărut Biserica. Poporul Domnului s-a închinat Dumnezeului lor mutându-se din „casă în casă”. Urmează ultima casă. În curând. Cerul – ultima destinație! Frații au cântat din cărți, cântări vechi, pline de farmec! Cor îngeresc. Apoi, prin ploaie, „turma mică” s-a dus prin șleaurile satului spre biserica nouă. Care la 10 fără 10 era arhiplină! Au suplimentat cu scaune pe holuri. Iar unii dintre frați au rămas în curte! În ploaie. Chiar și unii dintre harnicii ucraineni! Smeriți oameni.   

Au început tinerii cu cântări sfinte și Mihai cu un psalm. Apoi le-am vorbit despre rugăciunea lui Solomon în timpul sfințirii Templului. Și ne-am rugat ca la Nicolae Bălcescu Dumnezeu „să răspundă la rugăciunile păcătosului, ale bolnavului, ale străinului, ale văduvelor și orfanilor”, să răspundă la „rugăciunile ce cer alungarea molimelor, a vrăjmașilor, a vindecării țării!” Ce frumos a sunat! A răsunat. Știu, ecoul s-a auzit până-n ceruri! Apoi au urmat cântări. Sala între timp a devenit și mai neîncăpătoare, pe lângă creștinii din sat și grupurile de musafiri au mai venit creștini din Tulcea, Sinoe, Peceneaga, Mihai Viteazu sau prieteni din sat ori satele vecine! Maria, mama celor 6 copii care au nevoie de-o văcuță era în haine albe de botez! Biserica a început să fredoneze imnuri din toată inima. Mă simțeam ca în anii ‘90. Când Românii și-au întors fața spre Dumnezeu, și Dumnezeu și-a întors fața spre România!

 

La amvon a urcat fratele Ion Anton, care a mărturisit istoricul bisericii locale. Apoi a urcat fratele Victor, liderul zonal din Tulcea. Apoi fratele Gică din Harghita ne-a motivat la rugăciune.

La 11 și 11 am început predica „Cetățean străin caut Cer”. Despre famenul etiopian. 1) Cerul este rezultatul celor ce-L caută pe Hristos. 2) Cerul este rezultatul celor ce-l găsesc pe Hristos. 3) Cerul e rezultatul celor ce se aseamănă cu Hristos. 4) Cerul e moștenirea celor răscumpărați de Hristos! Cerul te-așteaptă. Încă... Apoi am insistat dacă mai vrea cineva să se boteze. Le-am spus că intru în apă cu costum. Și a ieșit din mulțime nea Ion. Plănuia să amâne botezul pentru primăvară. Dar primăvara sufletului începe cu azi! După ce Mihai a botezat cele două persoane ne-am rugat împreună pentru binecuvântarea lor. Apoi m-am rugat cu prezbiterii pentru Mihai. Astfel de oameni ar trebui „clonați” în România. Dacă fiecare oraș ar avea câte un „Mihai”... Ar dudui construcțiile de biserici în România.

După 12,15 biserica a continuat c-o agapă. O masă bogată cu de toate. Sponsor a fost Jimmi, un prieten al meu din Chicago. Care a vrut să fie o agapă pentru toți. Plăcut impresionat am fost și de niște doamne din Tulcea. Niște femei ortodoxe care au venit cu un tort uriaș! Dânsele știu bine lecția că la biserică nu te duci cu mâna goală! Dumnezeu să le binecuvânteze!

După o ședință foto cu ucraineni și diverși conaționali, după câteva drumuri la mașină prin ploaie, la 14,00 am răsucit cheia în motor. Cu costumul ud și ghetele pline de noroi am plecat pe străzile inundate de mâl ale satului Nicolae Bălcescu. În oglinda retrovizoare văd pâlcuri de tineri ce merg spre casele lor. Și-un grup de copii care-mi face cu mâna. „Vă mai așteptăăăăm!” Îi mai vizitasem, dar am stat puțin. Acum am stat numai 24 de ore la ei. Dar în 24 de ore legi prietenii care dăinuie o veșnicie!

Mulțumim tuturor care ne-ați sprijinit în această lucrare! Mulțumim Jimmi! Ești un gentleman generos! Mulțumim Viorel și cumnaților tăi! Ați determinat săracii să-și repornească frigiderele! Mulțumim Ciprian Petricaș. Mulțumim Edi Sandu! Mulțumim Diana Vasile! Mulțumim Sefora! Mulțumim Verga! Mulțumim fraților din Ucraina. Voi chiar munciți fără teamă. Mulțumim fraților din Codlea, Râșnov, Brașov, Sărmașu de Harghita, Bănia... Unde-s mulți puterea crește! Mulțumim tuturor vizitatorilor! Rămâneți lângă Dumnezeu. Cu Dumnezeu. Pentru Dumnezeu. Veți avea totul! Și aici, și dincolo! Mulțumim Doamne! Mereu ne surprinzi. Poate că ăsta e modul Tău de lucru...

Domnul să-l binecuvânteze pe Mihai, pe Magda și toată familia lor devotată! Avem mult de lucru Mihai! Abia e începutul. Vaporul lui Dumnezeu a plecat spre Tulcea. E foarte încărcat și înaintează greu. Poate ni se pare că întârzie. Dar vine! Indubitabil!

Nicolae.Geantă

Tulcea, decembrie 2021