E cineva la ușa mea - de Mihaela Mănescu

E Cineva la ușa mea și bate...
Dar cine-o fi? Îmi pare cunoscut;
Cu siguranță că a mai bătut
Și-acum doi ani și anul ce-a trecut.

Mă tot frământă gândul că-i un frate

Ce-a obosit pe drum și e flămând.

Dar masa nu mi-e gata; și-n curând

E noapte. Și El tot stă așteptând.

- Prietene, ascultă... Nu mai bate!

De ce nu pleci? Că n-am nimic să-ți dau!

Și ușa larg să Ți-o deschid, nu vreau...

Că-s lanțuri multe-n casa-n care stau.

Dar dintr-o dată sufletu-mi se zbate:

În Omu-acesta simt chemări de Sus...

Străinul de la ușă e Isus!

Și eu nu-s gata... Masa nu i-am pus...

Vai! Ce mă fac cu lanțurile toate?

Și cum să trag zăvoru-nțepenit?

De ce mă cauți..? Și de ce ai venit?

Că nu-s nici astăzi, Doamne, pregătit...

Însă-ntr-o clipă, ca și secerate

De Vocea Blândă din pridvor,

Cad lanțurile de la locul lor

Și nu mai e nici urmă de zăvor!

Dar Domnul, tot la ușă stă și bate

Chemându-mă cu Glasul Lui ceresc...

Deschid plângând și masa-i pregătesc

Cu El la Cină să mă-mpărtășesc...!

De-auzi și tu în inimă că-ți bate

Un Fiu Preasfânt, un Dumnezeu, un Frate,

Deschide-i azi, si toată viața ta

Va fi în veac ascunsă-n Viața Sa!

mihaela