De mic am fost sfătuit
să trăiesc echilibrat,
undeva între și între...
Dar mie mi-a plăcut ceva adrenalină.
Superlativul nu se trăiește monoton!
Când sunt în durere
nu îmi ascund lacrimile.
Plâng în hohote.
Când gust victoria
nu zâmbesc fericit.
Strălucesc!
Când cânt
nu doar strig cu inima.
Exult.
Când văd un nevoiaș
nu-i dau doar ceva mărunțiș.
Ci și-o îmbrățișare.
Când predic celui căzut
nu-i spun doar despre șansa mântuirii.
Îl iubesc!
Când apreciez oamenii
nu doar îi ridic.
Le montez aripi!
(Chiar dacă apoi unii
zboară și mă lasă singur).
Când sunt doborât
nu sunt îngropat.
Ci replantat!
Când pierd o luptă
nu abandonez.
Continui.
Chiar și rănit!
Când iert
nu doar acopăr greșelile.
Le uit.
Iar când sunt abandonat de toți
nu rămân singur.
Descopăr că sunt cu Isus!
Superlativul.
El are centrul peste tot!
Da, și pe extreme...
Nicolae.Geantă
07.08.2021. Home
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu