Ce lecție uriașă am primit de la Poliția turcă – de Nicolae.Geantă

Cât mai des în ultima vreme, circulă filmulețe pe rețelele de socializare în care poliția intră agresiv în biserici, întrerupe slujbe, rugăciuni, bruschează credincioși. Amenzi, bruscări, vorbe grele și chiar bătaie. Ismael, un prieten din India, ne spunea ieri că la ei a primi bătaie de la poliție în timpul rugăciunii (Ismael e musulman, nu creștin) dacă nu ai mască e ca și cum la bisericile noastre ți se dă cartea de cântări de către cei ce te văd dezorientat. Poliția a intrat abuziv nu doar în România, ci și în Canada, unde în ziua de Paști a vrut să-i evacueze pe închinători și să pună lacăt lăcașului, a întrerupt slujbe ale românilor noștri din Anglia, a dărâmat peretele despărțitor la o întrunire în aer liber din Rusia. Și lista e lungă...

Mă gândeam zilele acestea cin determină diferența uriașă în comportamentul poliției și jandarmeriei de azi față de cea de ieri? Nu sunt aceeași oameni? Aceeași „frați” sau „copii” ai noștri care trăiesc sub același cer ca și noi, au slăbiciuni ca și noi, impozite și taxe ca și noi, necazuri și bucurii ca și noi...

Era în vara lui 1992 în Istanbul. Lucram în Turcia la o firmă vreo 12 români. Toți eram cazați la parterul unei case a unui turc mai înstărit. Seara era destul de caldă, iar noi obosiți după 12 ore de muncă, unii ne lungisem pe saltele ca niște ogari flămânzi și transpirați, alții făceau ceva de mâncare la bucătăria ambulantă din curte, iar vreo doi-trei jucau miuța cu otomanii în stradă. Deodată a apărut Poliția care a remarcat că niște tineri sunt la bustul gol (în vremea aceea a ieși în bustul gol în stradă, fie și în fața casei tale, era considerat încălcare de lege). A oprit și i-a legitimat. Băieții inițial s-au fâstâcit. Apoi poliția i-a poftit după acte în cameră. În curte poliția a mai văzut vreo doi-trei inși în jurul unui aragaz de voiaj. I-a legitimat și pe ei. Apoi a venit cu toți românii la ușa „living-ului” nostru unde s-au și oprit. Nu au intrat în camera unor ghiauri. Băieții cotrobăiau după pașapoarte prin haosul locuinței (gândiți-vă numai ce (dez)ordine pot face 12 băieți într-o singură încăpere). În acel moment eu eram pe genunchi și mă rugam într-un colț al camerei. Începusem de câteva minute, am auzit hărmălaia din curte dar nu m-am oprit. Când un român a venit să mă zgâțîie că e poliția și trebuie să le prezint pașaportul, poliția turcă l-a oprit. „Lasă-l să-și termine rugăciunea!”. Și a mai așteptat câteva minute cuminte în fața ușii dând preview-uri peste pașapoartele mioriticilor mei. După ce am încheiat le-am dus pașaportul. Nu l-au mai deschis. Pentru ei era șocant cum eu mă rugam și ceilalți aveau activități diferite. „Salam Aleikum arkadaș” („Pacea să fie cu tine prietene!”) mi-a urat poliția turcă apoi s-a urcat în mașină și și-a văzut de drum!

Comportamentul polițienesc turcesc m-a șocat. Mă gândeam cum ar fi fost tratați niște musulmani de către poliția română dacă ar fi fost găsiți la rugăciune în timp ce ei făceau un control de rutină unor imigranți dubioși? I-ar fi respectat sau ar fi dat cu ei de pământ? Nu cred în prima variantă...

De ce poliția e agresivă cu oamenii care participă la rugăciune? Căci la rugăciune închinătorii nu se poartă ca teribiliștii de la proteste, nu aruncă nimeni în jandarmi cu molotoave, cu pietre, cu scuipat... Nu-i bruschează, nu îi înjură... Am căutat un răspuns. Poliția nu bruschează închinătorii pentru că așa prevede legea, pentru că se simte superioară în haina statului sau pentru că e deranjată de oamenii religioși. Poliția nu respectă închinătorii pentru că nu respectă rugăciunea! Și asta pentru că nu se roagă!

Poliția turcă m-a respectat pentru că ei aveau respect pentru rugăciune! Omul care se roagă iubește pe Dumnezeu! Și respectă pe ceilalți credincioși care se roagă...

Nicolae.Geantă