duminică, 25 aprilie 2021

Când Regele sosește – de Vladimir Pustan

Dar cine e Regele? Născut problematic într-un sat obscur, având ca părinți o țărancă și un tâmplar. Până la 30 de ani a confecționat uși și geamuri, dar s-a specializat în juguri ușor de purtat. N-a mers la școală, n-a scris o carte, n-a călătorit mai mult de 200 km departe de casă. N-a avut o familie, nici birou.

La 33 de ani victima unui proces nedrept, părăsit de prieteni, I s-a jucat cămașa la zaruri și a sfârșit agățat pe o cruce ca vitele în cârligul de la abator.

Și totuși e Rege. Din mormântul împrumutat S-a ridicat pur și simplu și a plecat la cer deși rămâne figura centrală a istoriei umane.

A intrat în Ierusalim călare pe un măgăruș pentru a nu ne lăsa să uităm că Dumnezeu, la rândul Lui, nu-Și încalcă nicio promisiune. Cu 800 de ani înainte, Dumnezeu promisese asta și S-a ținut de cuvânt. Tot ce ți-a promis și ție va îndeplini. Nu uită niciodată nimic.

Sosirea Regelui ne aduce aminte că El a venit să aducă pacea. Nu pax romana ci pacea sufletului. O pace pe care nu o poate da lumea. Ce dă lumea se numește armistițiu, adică ceva trecător. Când ai pace cu El ai și cu frații și cu tine și cu familia. Când nu ai pacea Lui, ai un război necurmat din care ieși întotdeauna învins.

El a venit ca să ne arate că merită închinarea. Dacă ai o haină pune-o ca șa sub El, pentru că n-a intrat în Ierusalim pentru El ci pentru tine. Așa că închină-te și slujește-I nu pentru a plăti din datorie ci pentru a fi om. Închinarea e prisosul inimii care nu cere nimic lui Dumnezeu.

Când Regele sosește în Ierusalimul tău te provoacă să răspunzi la întrebarea ”Cine e Acesta?” O virgulă de sărbători, un punct arătând că nu-ți pasă sau un semn de exclamare ce te face să strigi ”Hristos e Rege!” Oricum, nu poți alege să nu alegi.

O săptămâna luminată!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu