În dimineața aceasta Valentino - unul dintre prietenii mei care lucrează în Italia - mi-a scris că se simte cam stingher pe blogul meu unde comentează singur. „Chiar nu are nimeni de spus ceva concret?”, m-a întrebat. Deoarece timpul nu îmi permite uneori să răspund la anumite întrebări l-am provocat pe el să-și răspundă singur. Și a făcut-o. Destul de bine... Iată ce scrie:
„Mă simt cam stingher la comentariile de pe blog, văzând că sunt aproape unic, iar dacă apar alte intervenții sunt doar niște confirmări. Chiar nu are nimeni de spus ceva concret?
E un gând pe care-l port de ceva vreme și pentru că-mi dă ghes, am activat în mintea mea programul "think about" ca să înțeleg ce anume poate sta la rădăcina fenomenului negativ întâlnit.
Deci eu urmăresc un blog în care autorul exprimă o sumedenie de gânduri și declanșează în fiecare cititor un izvor de alte motivaționale pro, sau poate contra, lăsând ocazia fiecăruia în mod intenționat să se exprime la comentarii cu scopul de a multiplica rezultatul final al gândului de la început. Problema e că se așterne o tăcere, ori timidă, ori potrivnică, sau poate indiferentă.
Sunt sigur că nu e vorba de absență, fiindcă autorul e urmărit în număr consistent pe alte rețele și apariții ca persoană fizică. Cunosc persoane care îmi spun mie ceea ce ar trebui să scrie public.
Blogul e într-adevăr o categorie mai limitată, dar să ne găsim ca în negocierea lui Avraam pentru viața lui Lot (Biblia), asta se numește sămânță aruncată degeaba, că nimeni nu prășește, nimeni nu udă, nimeni nu cultivă (e faimos acest „Nimeni”).
Am să mă fac vulnerabil legat de trei categorii pomenite mai devreme :
1. Am fost timid, cel mai timid copil întâlnit vreodată! Am fost trimis să cumpăr pâine și nu am reușit să intru pe ușa magazinului de rușine... m-am întors cu banii acasă. Am stat două zile la autostop fără sa ridic o mână... Când mă săruta vreo rudenie de departe, luam foc de la obraji, la mâini și simțeam flăcări în pantofi. Nu e vorba de un fel de a fi, nu e caracterul, este un duh care trebuie combătut. Azi sunt liber și mulțumesc lui Dumnezeu. Nu fiți timizi, aveți doar de pierdut!
2. Opoziție. Am trăit și așa ceva, să ne imaginăm un adolescent care cântă în fața bisericii cu pachetul de țigări în buzunar... și nu mai spun, că lista e lungă. Dar dacă totuși apare împotrivire, ar fi de folos să fie publică, poate e instructivă.
3. Indiferența. Lasă că se descurcă si fără mine, ce treabă am eu cu d'astea, cu cât nu mă leg la cap fără să mă doară... restul să se descurce.
Cred că Dumnezeu urăște indiferența mai mult decât orice!
Valentino a sesizat o nevoie. Nevoia de dezbatere. Dar dezbaterile nu se fac de unul singur. Poate pe viitor oamenii prind curaj. Și în cuvinte.
Lanțurile „Silent” nu se întâlnesc numai pe blog. Din
nefericire stingheri și lanțuri silent găsim și în biserici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu