Citeam în Midraș că atunci când Marea Roșie a înecat oștirea lui faraon, lăsându-i pe izraeliți să treacă, îngerii din cer, de bucurie, au vrut să dănțuiască și să cânte. Dumnezeu i-a oprit, ”Cum puteți să cântați când creaturile Mele mor?” Dumnezeu iubește. Îngerii și oamenii mimează iubirea… Nouă ne este greu pentru că trebuie să învățăm să iubim. Lui Dumnezeu îi este ușor pentru că El e iubire.
Când vom iubi ca El, vom fi ca El.
A plecat la cer să ne pregătească un loc așa cum părinții noștri s-au dus în Spania. Riscul pentru Dumnezeu e asumarea ideii că ne poate iubi și în lipsă… Ochii care nu se văd se uită…
Dar și asta face parte din triere.
Dacă trăim El este în noi, dacă murim noi suntem în El și e mai bine. Dar dragostea și dorul sunt frați vitregi…
El iubește, El nu-i ca noi. Din fericire…
fundația Cireșarii
Pe când eram încă cre tin(nu e greșeală, definiția cre tinului e mergator la biserică și purtător de biblie sub braț) am transmis un mesaj dur fostului patron, dur, nedrept și laș cu următorul text: Îmi pare rău că noi doi trăim în aceeași zonă, pe aceeași planetă și în aceeași perioadă de timp. Era mai bine ca unul din noi să nu te fi născut deloc.
RăspundețiȘtergereCu siguranță l-am întristat pe Dumnezeu cu cruzimea din inima mea. Azi îmi pun o intrebare...ce fac dacă mă "impiedic" de omul acela în rai ?
O să alergi spre el să-i oferi o îmbrățișare...
ȘtergereȘi o să te bucuri enorm că Dumnezeu nu a ascultat cruzimea din inima ta!