Printre evanghelici se vehiculează destul de des că Dumnezeu aruncă „păcatele în marea uitării”. Dar dacă ne uităm atent în Scripturi nu scrie nicăieri acest verset. Cum nu scrie nici faptul că fumul jertfei lui Abel urcă spre cer, iar cel al jertfei lui Cain se întinde pe-orizontală. (Sau alte chestiuni de folclor..)
Mai mult ca sigur prin sintagma „păcatele aruncate în marea uitării” predicatorii se referă la versetul din Mica 7:19 „El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor” (conform traducerii Cornilescu. Noua Traducere Liberă Română, Biblia Ortodoxă sau chiar New King James menționează „adâncul mării”). Dar despre uitare, marea uitării nici vorbă.
Chiar așa, Dumnezeu care este Atotștiutor, care nu permite să cadă „niciun fir de păr de pe capul cuiva” fără știrea Sa, care „ține Universul fără margini în degetul Său cel mic” - cum ar declara Eminescu, care controlează matematic mersul stelelor și alte un miliard de lucruri deodată, ar putea să uite greșelile cuiva? Prietenul meu, pastorul londonez Florin Antonie, spune că sintagma nu înseamnă uitare ci faptul că „Dumnezeu nu se mai întoarce acolo unde a iertat”. Și are (mare) dreptate...
Dar totuși, sunt sau nu uitate? Eu cred că nu... Însă așa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Coloseni (2:14) la Golgota Hristos „a șters zapisul cu poruncile lui care stătea împotriva noastră..., și l-a nimicit pironindu-l pe Cruce!” Tradus ar însemna că la Cruce, Hristos a ținut în mână lista de păcate care a fost acoperită cu sânge divin! Acoperită cum acoperă zăpada când cade peste toate gunoaiele lumii!
Tot Pavel spune că „dragostea acoperă totul”. Crucea înseamnă dragoste. Crucea înseamnă acoperire de păcate. De aceea eu cred că prorocul Mica a menționat că păcatele sunt aruncate pe fundul mării. Acest adânc este totdeauna acoperit de multă apă!
Da, eu/dumneata, am/avem păcate. Dar peste ele este așternut sângele Domnului Hristos Isus! El nu e ca zăpada care se poate topi într-o zi lăsând gunoaiele ascunse cândva din nou la vedere. Sângele curs la Calvar nu se topește. Nici nu se șterge. El este un acoperământ veșnic!
25 ianuarie 2020
dela Ionuț
RăspundețiȘtergereIeremia 31:34: "Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Ci toţi Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”, zice Domnul, „căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”"
Ezechiel 18:21-22: "Dar, dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârșit și păzește toate legile Mele și face ce este drept și plăcut, va trăi negreșit, nu va muri. Toate fărădelegile pe care le-a făcut i se vor uita! El va trăi din pricina neprihănirii în care a trăit."
Isaia 43:25: "Eu, Eu îţi șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale."
Din astea cred că reiese foarte bine faptul că Dumnezeu uită. Chiar și din Faptele Apostolilor unde zice "ca să vi se șteargă păcatele" se înțelege că Dumnezeu uită. Dacă sunt șterse, nu mai e cale de aducere aminte...
In evanghelia dupa Matei cap.18 dupa ce robul dator vandut a fost iertat,pentru ca acesta nu a iertat o datorie mult mai mica a juns sa-i fie anulata iertarea si a fost inchis pana va plati ultimul banut.Tot asa va face si Dumnezeu oricui nu iarta din toata inima pe fratele sau.
RăspundețiȘtergere