sâmbătă, 9 ianuarie 2021

Fratele Costică Mincu – simplu, smerit, sfânt. Plecat Acasă – de Nicolae.Geantă

„...se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol!” (1 Samuel 20:18)

Eram pregătit să-l vizitez pe 13 ianuarie. Pentru că împlinea fix 90 de ani. O vârstă la care nici dânsul nu se aștepta. Pentru că toată viața ne-a învățat de la amvon că „anii omului țin până la 70, și a celor tari până la 80”. Se considera printre cei slabi. Dar Hristos ne-a arătat contrariul…

Am fi dorit să-l omagiem altfel. Dar Dumnezeu a hotărât să-i agațe armele în rastel și să-l cheme Acasă! Da, pentru creștini Acasă înseamnă Cer! Acolo vor petrece o veșnicie. Fericiți cu Cel căruia i-a slujit.

Fratele Costică Mincu, căci despre dânsul este vorba, a fost unul din stâlpii creștinilor după Evanghelie. Nu doar din Breaza, nu doar din Prahova, ci din toată țara. Și nu unul simplu (deși a trăit simplu), ci un maratonist neobosit pentru Hristos! Un alergător de cursă lungă.

Nu a lăsat niciodată lucrarea lui Dumnezeu în planul secund! Pentru Fratele Mincu Dumnezeu era „totul totului tot”. Orice discuție se învârtea în jurul Creatorului său. A Mântuitorului Sfânt. Fiindcă Domnul e Centrul, iar noi decât periferia. De la 25 de ani - de când l-a întâlnit pe iubitul său Domn ISUS, nu a lipsit niciodată de la Biserică! În timpul de tristă amintire comunistă lucra sâmbetele toată noaptea (sau câte 16 ore „legate”), numai să nu fie duminica în fabrică! Și nimeni nu l-a refuzat niciodată.

Orice discuție o purtai cu dânsul se începea cu o rugăciune! Altfel n-ar fi putut respira. Discuțiile trebuie să fie călăuzite de Sus, din Înalturi. Dacă nu o putem lua pe lângă cale…

Nu s-a urcat niciodată la amvonul bisericii fără pregătire. Nu a absolvit școli înalte, dar a avut școala Duhului Sfânt. Căci unde Duh nu e, ungere nu e. A studiat Biblia verset cu verset. Și-a scris notițe după notițe. Tomuri întregi. Și chiar 49 de poezii. Psalmi. Ne uimea că și la 90 de ani citea fără ochelari. Și nu citea trei capitole pe zi, ci în ultima vreme 8 ore! Opt ore la masa de scris cu ISUS!

Nu îi lipsea niciodată din servietă broșuri sau Noi Testamente de împărțit semenilor săi. Odată, un coleg de-al meu profesor se ducea la casa părintească. Și Fratele Mincu la peste 80 de ani tăia lemne cu fierăstrăul. Când profesorul l-a salutat, Fratele Mincu a venit la gard, i-a dat mâna apoi a scos din buzunarul de la piept o broșură! „Ceva pentru dvs de la Domnul”. Nimic fără evanghelizare.

A alergat neobosit prin biserici, prin sate, prin locuri necălcate de creștini. Chiar Biserica din satul nostru s-a plantat cu ajutorul său. În anii aceștia din urmă când vorbeam la telefon amândoi mă întreba de fiecare dată: „Pe unde ai mai ajuns cu predicatul? Pe unde-ai mai aruncat Sămânța?”. Chiar și la 88-89 de ani ar fi vrut să mai meargă cu mine în misiune! „Întâi pentru Domnul, abia apoi pentru noi!”

Blândețea i-o citeai pe chip. Dar și pe buze. Era ca o dulceață care te hrănea numai privind-o. Am făcut destule prostii în tinerețea dar nu m-a certat niciodată! Totdeauna mi-a spus că pot mai mult, să urc mai sus! Și cred c-a reușit.

Tată de 11 copii. Toți activi în biserică. Credința nu se moștenește dar nimeni n-o urmează dacă n-o vede trăită! A trăi credința înseamnă să fii sfânt!

De multe ori a fost singur. N-a fost totdeauna înțeles. Dar nu a dat niciodată înapoi. Crucea se duce până la capăt! Asta înseamnă smerenia. Oricine l-a cunoscut pe fratele Mincu poate spune în sinea sa: „cu adevărat omul acesta a fost un smerit!”

Simplu, smerit, sfânt. Așa a fost Fratele Mincu printre noi, și așa ne va rămâne viu în memorie. Am spus aseară bisericii sale că „dacă-l va uita va muri a doua oară”. Nu va fii uitat!

Fratele Mincu a plecat spre Ceruri fericit. Uneori noi zicem că și stele se sting. Chiar dacă mai aveau lumină neconsumată. Dar sfinții care se topesc arzând pentru Domnul vor strălucii în locul stelelor! S-a dus printre îngeri. Să pună șaua pe ei și să revină într-o zi după noi să ne ia acasă!

Nu i-a plăcut să fie numit pastorul. Deși a fost. A fost un pastor mare! A preferat să i se spună Fratele. Atât! Fratele care ne-a iubit!

Astăzi la ora 13 o să-l conducem pe ultimul său drum. Pe drumul cu-un singur sens: pe drumul spre Veșnicie! Un drum de care fugim toți, dar de care nu scăpăm niciunul! Problema nu este când vom pleca – căci tuturor ne vine rândul, problema este dacă noi cunoaștem drumul…


Nicolae.Geantă

09.01.2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu