Vai, fraţilor, a dat pălămida-n grâu!
Unde-i holda ne'ntinată,
spicul sclipitor?
Unde e oştirea-naltă
ce purta povara-nvoaltă,
hrana tuturor?
Cine-a strecurat neghina
noaptea printre noi?
Numai răni, numai rugină,
numai cioburi de lumină
frânte în noroi!
Vai, fraţilor, a dat pălămida-n grâu!
Mii de spini îşi ţin soborul.
Plânge roua-n zori.
A trecut Ispititorul
şi noi n-am păzit ogorul,
n-am fost veghetori.
Domnul peste lan Se uită
c-un adânc suspin.
O, ca mâine va fi nunta!
Însă pân'atunci ne-nfruntă
duhul lui Cain.
Vai, fraţilor, a dat palamida-n grâu!
Azi e vremea de zabavă.
Nu ştim cât va fi!
Cu neghină şi cu pleavă,
cum vom fi luaţi cu slavă
în măreaţa zi ?
Noi suntem plătiţi cu sânge.
Toţi suntem în Har.
Dar ce mulţi, ce mulţi vom plânge,
când oştiri cereşti vor strânge
grâul în grânar!
Costache Ioanid
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu