Cum neliniștim sufletul – de Nicolae.Geantă

Creștinismul este ca un zbor cu balonul. Cu cât vrei să fii mai sus de pământ cu atât mai mult „balast” trebuie zvârlit peste bord din nacelă. Astfel nu vom survola nici cele mai mici înălțimi. Urcușul însă devine anevoios nu numai atunci când nu ne abandonăm păcatele, greșelile, caracterele greșite. Ci și atunci când irosim timpul pe diferite fapte, acțiuni. Democrit zicea că „ar trebui să mărginim activitățile la puține lucruri dacă vrem să fim cu sufletul în liniște”. Adică să facem numai ce este necesar. Strictul necesar. Domnul Isus ne-a învățat că viața are necesități și plăceri. Ifose.

Și totuși, nouă ni s-a întâmplat destul de frecvent să invocăm scuze față de biserică, față de Hristos, față de activitățile în general creștinești. „Terenurile”, „perechile de boi” noi achiziționate sau chiar „familia”, timpul ori resursele financiare, au fost scuzele cu care ne-am spălat pe mâini cel mai des. Nu vreau să spun a nu știu câta oară că „cine se scuză se acuză” dar trebuie să analizam serios pe ce ne irosim timpul, faptele.

Ar trebui nu doar să limităm timpul cheltuit pe fapte inutile, pe „fân și trestie” cum ar zice Sfântul Apostol Pavel, dar și cel cheltuit pe vorbe. Aglomerația de acțiuni sau „flecăreli” ne fac nu doar să avem mai puțin timp liber ci și mai puțină neliniște. Iar Marcus Aurelius spunea că nu doar faptele nefolositoare trebuie înlăturate ci și gândurile! Căci gândurile ne împing la fapte, la timp consumat fără prisos. La griji. Iar grija face sufletul neliniștit...

Oricât ne-am strădui în Cer nu ne ducem decât sufletul. Iar Eraclit spunea că „de fiecare suflet este atârnat un cadavru”. Deci scăpați de cadavru! (Asta nu e soluție cioraniană care îndeamnă la sinucidere). Cine scapă de grijile trupului nu doar că nu irosește timp, fapte, viața, dar are sufletul liniștit zi și noapte.

Nicolae.Geantă

www.ciresarii.ro