marți, 1 septembrie 2020

Valentin-Ovidiu Milian: Consider că dizabilitatea este un factor motivațional pentru dezvoltarea comunității (Jurnal-Social.ro)


Valentin-Ovidiu Milian, de 35 de ani, din Bihor, este un tânăr curajos și luptător care demonstrează că orice provocare poate fi învinsă, prin credință și voință, și că viața merită trăită indiferent de circumstanțe. Faptul că este într-un scaun rulant nu l-a împiedicat să-și urmeze visurile. El este student în anul doi la universitatea Aurel Vlaicu din Arad, specializare psihopedagogie specială, lider de tineret de 12 ani la biserica, ,Betel ” Hidișel de Dobrești și model în scaun rulant Atipic Beauty.

Ovidiu povestește că, în anul 2010, a fost depistat cu distrofie musculară progresivă, forma centurilor, iar, în urma analizelor, verdictul medicilor a fost unul dur: mai avea doar doi ani de trăit. De atunci au trecut 10 ani… Prin credință și dorință de viață, el a sfidat previziunile medicale. Deși este într-un scaun rulant, Ovidiu reușește să fie o sursă de energie pozitivă și să-i inspire pe cei din jur.

,,Consider că Dumnezeu mi-a prelungit firul vieții cu un scop precis, de a fi de folos, în mod special, oamenilor speciali care trec prin aceleași suferințe. Motto-ul vieți mele este Psalmul 118:17: ,,Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului”, mărturisește Ovidiu.


Dizabilitatea nu a reprezentat pentru el un impediment în calea dezvoltării sale și a comunității, ci, din contră, a folosit acest handicap pentru a-și promova abilităţile.

,,Nu cred că dizabilitatea e o piedică, ci, dimpotrivă, consider că aceasta este un factor motivațional pentru dezvoltarea comunității”, afirmă Ovidiu.

Din dorința de a pune dizabilitatea într-o altă lumină în ochii oamenilor și de a arăta că şi aceste persoane pot mai mult decât prima impresie lasă să se vadă, Ovidiu a participat la prezentările de modă Atipic Beauty, defilând pe podium în scaun rulant. El demonstrează că ,,frumusetea e în noi, nu în aparențe”.


* citeste întreg interviul pe Jurnal-Social.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu