luni, 28 septembrie 2020

Talantul ruginit - de Mihaela Mănescu

A ruginit talantul în țărână.

L-am îngropat demult, de frica Ta.

Că de l-aș fi pierdut cumva din mână

M-ai fi lovit cu vreo urgie grea...

 

Era un singur ban; fără valoare.

N-ai fi avut nimic de câștigat.

Știind că ești lipsit de îndurare

Și seceri unde nu ai semănat,

 

Am cugetat, Stăpâne, că-i mai bine

Să Ți-l păstrez cu grijă, în pământ.

Acum, primește ce Ți Se cuvine

Și răsplatește-mi după-al Tău Cuvânt.

 

"O! Rob viclean și leneș! Nu știi oare

Că n-ai nimic? Ești orb, sărac și gol!

Luați-i darul! Vindeți tot ce are

Și aruncați-i sufletu-n Șeol!" 

.........

Cutremurat de-a pildei grea mustrare,

Strângând în pumn talantul Tău ceresc,

M-am prăbușit strigând cu disperare:

"De azi, Stăpâne, vreau să Te slujesc...!"

 

 mihaela,

27 septembrie 2020

x

Un comentariu: