joi, 24 septembrie 2020

Garda de corp – de Nicolae.Geantă

 „Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi îi scapă din primejdie” (Psalmul 34:7)

 

Cred că vă mai aduceți aminte de tabloul acela al copilăriei, în care doi copii traversează o prăpastie pe o punte ruptă, iar un înger îi păzește cu aripile deschise. Ei bine Dumnezeu nu ocrotește numai picii ce se aventurează spre locuri neprotejate, ci ne oferă securitate chiar și celor mari. David spune că Îngerul Domnului e cea mai bună gardă de corp. Ca un bodyguard invincibil el este peste tot în jurul nostru intervenind atunci când suntem în primejdie.

Când evreii au ieșit din Egipt și se îndreptau spre Canaan au ajuns mai întâi la Marea Roșie. Acolo au întâlnit o barieră. Marea era de netrecut. Fix în același timp, în spatele lor au apărut Faraon și oastea sa cea mare și rea. Necazul era și înainte și înapoi. Atunci, Îngerul Domnului care mersese înaintea poporului s-a dus în urma convoiului de evrei. Și-a schimbat locul. Din călăuză a devenit bodyguard! Și evreii au înaintat prin mare iar Îngerul a încheiat plutonul. După ce-a trecut și el a închis marea. Care-a înghițit pe urmăritorii lor.

Dumnezeu, când ne-a răscumpărat din păcat, nu ne-a eliberat ca mai apoi să ne abandoneze, să nu ne pese de noi, să ne lase să ne descurcăm singuri. Nu, El în fiecare primejdie a trimis gărzi de corp să ne ofere protecție. David spune că garda de corp este în jurul nostru. Nu doar în față sau în spate. Garda de corp a lui Dumnezeu este peste tot!

 Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu