marți, 30 iunie 2020

Tendința de a judeca pe alții - dr Vlad Schlezak


Tendința umanistă este să judeci pe alți oameni după cum arată. Românii știu că „haina face pe om”.  Alții Știu așa bine acest lucru încât își cumpără haine scumpe, ceasuri și mașini scumpe pe datorii și sacrificii imense doar ca să arate ceva ce nu sunt, să impresioneze pe alții care nu îi iubesc și nu le pasă de ei. Merg cu mașina scumpă duminica în oraș ca să fie văzuți pentru că în timpul săptămânii nu au bani de benzină, iar când e să facă service-ul plâng trei luni.

Am avut la un moment dat o pacientă care a supraviețuit tentativei de sinucidere. După tratament ne-a spus ce s-a întâmplat de fapt. A luat banii pe care trebuie să-i dea la universitate pentru anii de studii și și-a luat pantofi de firmă, genți, concedii și cadouri scumpe și petreceri cu droguri. Banii de studii s-au terminat repede. Apoi și-a dat seama că nu mai are nici bani, nici studii, nici prieteni, nici nimic. Dumnezeu spune clar: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Matei 7:1).

Nu judeca pe alții, nici motivele lor, nici înfățișarea lor, nici culoarea lor. Are cine judeca, iar Dumnezeu care a creat viața și a dat setul Său de valori și definește binele și răul, moralitatea, nu e impresionat de minciunile omenești.

Dumnezeu este adevăr și dragoste, dar în același timp este și dreptate. Nu dreptate umanistă, omenească și fluctuantă în funcție de ideologie, istorie și culoarea politică. Nu. Ci dreptate conform Cuvântului Său infailibil care este absolut și dăinuie pe vecie.

Totuși noi ca oameni cred că putem judeca acțiunile altor oameni (nu oamenii). Adică poți spune: „mi-a furat portofelul și asta e un lucru rău”. Este o diferență între a spune asta și a judeca pe cineva ca fiind rău pentru că judeci persoana nu acțiunea persoanei.”

* Fragment din cartea în lucru despre inteligența emoțională și rațională de Dr Vlad Schlezak

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu