Că timp de două
luni a trebuit să predic cu biserica goală! Scaunele au fost extrem de liniștite
dar preferam gălăgia pruncilor sau neatenția vreunui frate! Dar și că am avut
întâlniri 8 săptămâni cu diferite biserici pe... Zoom!
Că în ultimii 150
de ani pastorii au certat enoriașii că nu participă la Cina Domnului și „stau
acasă”, și acum le-au impus să nu participe și să stea acasă!
Că timp de zeci
de ani în biserici s-a strigat „jos măștile” și acum - la obligația guvernelor
- suntem obligați să purtăm măști în biserici!
Salutul unui pastor
cu cotul! S-a temut să mă atingă cu mâna! Dar și distanța pe care o păstrau
frați sau păstori când am dat nas în nas cu dânșii pe stradă ori la cumpărături!
Grupurile de
creștini care au profitat de punctul 8 al declarației domnului Vela și au
demonstrat că în perioada de pandemie biserica iese în stradă pentru „scopuri
umanitare și de voluntariat”. Dar și faptul că aceste grupuri au fost extrem de
puține! Restul s-au relaxat!
Unitatea în rugăciune! Niciodată Biserica de pe tot globul
nu s-a rugat împreună mai mult ca acum!
Străzile pustii
ale orașelor la orele dimineții! Eram parcă mereu a două zi după Revelion! Și
nici Covelionul din 14 spre 15 mai când românii au lansat artificii de bucurie
că pot ieșii pe stradă!
Enorma batjocură
la adresa bătrânilor noștri care au muncit din greu sub comunism sau post-comunism
ca să clădească România!
Faptul că
bolnavii României au trebuit să sufere acasă, neputând fii internați în spitale,
care s-au transformat în secții de Covid dar nu au avut pacienți!
Măștile hâde și de
toate felurile care ascundeau chipurile frumoase ale oamenilor! Toți păreau
apocaliptici!
Solidaritatea
vecinilor mei. Nu i-am văzut niciodată atât de prețioși!
Lecțiile online
și răspunsurile elevilor la teme 7 și 11 seara, la 3 dimineața sau când aveau
ei chef!
Întâlnirea de rămas
bun cu elevii mei de clasele a XII-a care a avut loc pe... zoom! Cu lacrimi dar
fără îmbrățișări. I-am îmbrățișat cu o rugăciune! Bine că mi-a rămas filmarea
cu îndemnurile pentru viață!
Faptul că trebuia
să-mi vizitez soacra de 81 de ani numai cu declarație pe proprie răspundere!
Declarația
președintelui Klaus Johannis: „Eu și soția mea nu vom merge la Biserică de
Paște!!!”
PS: Nu voi uita nici
că în timp ce elevii mă îmbrățișau pe holuri când m-au văzut la școală după ce
am venit din Italia și am ieșit din carantină (o zi am fost apoi s-a închis
școala!), profesorii fugeau de mine, și mă ocoleau pe departe!
Nicolae.Geantă
vezi și versiunea în limba engleză
https://www.romania.ai/what-i-will-not-be-able-to-forget-from-the-state-of-emergency-2020/
vezi și versiunea în limba engleză
https://www.romania.ai/what-i-will-not-be-able-to-forget-from-the-state-of-emergency-2020/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu