Scrisoare pentru bătrâni – de Nicolae Geantă

sursa foto Fox13

Vă scriu pentru că anul acesta de Paște v-am văzut extrem de triști. Triști că n-ați putut să vă cuminecați cu frații la biserică. Triști că n-ați putut să vă vedeți copiii și nepoți de sărbători. Iar cozonacul și ouăle încondeiate v-au rămas neîncepute. Triști că n-ați putut să vă vedeți nici moșii dvs, căci și intrarea în cimitire v-a fost interzisă. Triști pentru că sunteți de ceva timp izolați în case. Iar lavițele vă stau goale la porți. Triști pentru că vi se tot spune că după relaxare, după „vacanța mare” în care ați intrat forțat, dvs o să mai petreceți încă o vreme în „distanțare”...

M-am tot gândit la viața grea pe care ați dus-o. Când ați fost copii ați prins Războiul. Bombardamente. Frică. Teroare. În adolescență ați prins foametea. Asta e mai grea decât bătaia. Iar la maturitate ați trăit frica de comunism. Miliția vă sufla în ceafă oriunde vă întorceați. Satrapii de partid vă amenințau în fiecare ceas. Unii dintre dvs ați stat închiși tocmai pentru că ați cerut să fiți liberi! Dar ați rezistat!

Ați muncit în mine, la canal, la CAP-uri, în arșiță, în ger, în topitorii, la grajduri, pe calea ferată, cu cizme de cauciuc și spinări veșnic transpirate, cu unelte neolitice! Și pensia dvs acum e cât pentru trei pâini și-o conservă pe zi. Ați construit fabrici de duduia România și acum sunt toate duse la fier vechi. Ați tras de fiare în trei schimburi, v-ați mâncat cu vaselină pe mâini și în fugă din sufertașele de tablă hrana neîncălzită, ați „savurat” salam cu soia și conserve și sfeclă roșie până v-au ieșit pe nas. Ați construit blocuri pe care noi nu putem nici să le zugrăvim. Ați stat ore în șir la rând în picioare să ne aduceți acasă o pâine în plus sau o pungă de tacâmuri. Nu mai zic că ați călătorit sute de km ca sardele, pe „trenurile foamei”, după o noapte de schimbul trei, să ne aduceți din marile orașe un pachet de unt, cinci portocale și o ciocolată chinezească! N-ați avut apă caldă la bloc, nici asfalt pe ulițele satului. Iar naveta ați făcut-o mulți pe jos. Ați mâncat pâine cu nuci ca să faceți economii să ne construiți o căsuță, și acum noi am plecat prin străinătățuri și v-am lăsat singuri. Cu dăngănitul bisericii bătrâne și ulucile putrede la gard. Și ați rezistat...

Ați petrecut serile tinereții fără televizoare – nici nu aveați ce urmării, verile fără concedii, fără entertainment-uri, cu urechile ciulite seara la Europa Liberă și visul că într-o zi veți putea să zburdați. Iar hainele voastre cele mai bune erau salopete albastre. Cravate nici nu visați. Adidași nici atât. Și ați rezistat...

Bătrânii noștri din biserici ați petrecut serile de rugăciune ascunși, cu pături ce vă camuflau ferestrele, ați introdus clandestin Biblii în România, le-ați împrăștiat pe „neve”, apoi ați dat cu subsemnatul la Secuꞌ și n-ați divulgat niciun nume. Nici măcar de vrăjmaș. Ați luat bătaie, ați plătit amenzi, și ați continuat cu Hristos. V-ați botezat la miezul nopții prin păduri, ați împărțit hrana cu cei nevoiași în „subterană”. Și v-ați rugat! V-ați rugat de-L simțeam pe Dumnezeu cum ne bate pe umăr. Iar de postit? Dvs ați reușit s-o faceți cvasipermanent... Și-ați rezistat! Vă mulțumim! Datorită dvs avem încă Dumnezeu în România!

foto nickbags.ro

Știu că vă e greu acum. Insuportabil poate pentru unii. Izolarea vă ține ca în cuști. Căci bătrânețea nu e doar grea, ci „etapa de viață cea mai lungă” zicea Sfântul Augustin. Iar izolarea e dublă singurătate. Dar rezistați! Ne cerem iertare că nu vă sunăm prea des, că nu v-am căutat, că vă lăsăm să stați cu nasul lipit de geam uitându-vă în lungul drumului după „băiet” sau „zâna” cărora ați fi în stare să le dați și inima și rinichii! Să ne iertați că nu vă ascultăm poveștile, mai ales acum, când dvs aveți timp. Ooo, și aveți atâtea de spus! Chiar și mărunțișuri...

„Sexagenarios da ponte” era un slogan al Romei antice. „Sexagenarii să fie aruncați de pe pod”. Pentru că nu mai erau utili, credeau romanii cei tineri. Dar creștinismul a scos din calcul această soluție radicală. Bătrânii au fost și sunt la fel de utili ca și noi... Numai că, de o vreme, Europa este iarăși fără creștinism. Și zic ei, „politically corect” pentru o societate laică bătrânii sunt o povară. „Ce să faci cu unii neputincioși și socotiți inutili, care-ți complică viața de pomană, când viețile tinerilor sunt în pericol? Ba, acești expirați mai cer și de mâncare, mai au pretenția să primească și medicamente scumpe, mai îndrăznesc – acum, când ambulanțele nu prididesc cu tinerii și cu cei activi – să sune la 112 și să clameze că au febră sau tușesc?” sunt întrebările Europei, pe care le deplângea într-o zi chiar academicianul Ioan Aurel Pop. „Consumă fonduri de pensii”, am auzit. (Dar ei au cotizat!). „Vor medicamente gratuite” (dar ei plătit CAS). Vor să trăiască! (Dar viața o dă și ia numai Dumnezeu din Ceruri).

Biblia ne zice că bătrânii au două mari calități: de îndrumători și de mijlocitori! Vă mulțumim că vă rugați pentru noi, pentru nepoții dvs! Vă mulțumim că postiți pentru noi! Pentru dvs postul nu mai e o problemă obositoare! Știm că Dumnezeu vă ascultă. Domnul Pleșu zicea că „bătrânii pot fi și cei mai grei de păcate dar și cei mai plini de căință!” Vă mulțumim că ați adus Biserica până aici! Nu, ea nu se va pierde! Va continua prin noi! 

Ați rezistat! Vă rugăm, mai rezistați puțin! Apoi vă veți lua iarăși nepoții pe genunchi, vă veți strânge feciorii la piepturi, le veți umple frigiderele cu mâncare gata făcută când ei sunt la serviciu, le veți aduce cozonaci de Paști și șoric de Crăciun... Veți colinda din nou pe ulițe, prin parcuri. Cu mai multă precauție...

Mi-a spus azi Apostolul Pavel să vă reamintesc ceva din Tit: „Bătrânii să fie treji la minte, cumpătați, sănătoși în credință, în iubire, în răbdare...”. Mai răbdați...

Bătrânețea așteaptă nu o altă viață, ci o altă stare: o viață care nu se mai termină cu moartea, ci una care se nu se termină. Așteaptă veșnicia! Fiți curajoși cum ați fost întotdeauna! Bătrânii nu așteaptă un final, ci un nou start! Fiți gata...

Dvs nu veți pieri! O să continuați prin  noi. Când frunzele cad din copac nu mor, trăiesc prin mugurii din primăvara următoare!

Nu vă pot îmbrățișa cald pe toți bătrânii! Dar o fac cu o rugăciune! Sunteți speciali... Dumnezeu să vă țină plini de suc și verzi! (cum zice Psalmul 92).

Nicolae.Geantă

www.cireșarii.ro