pentru tot articolul vă rog să citiți...avem opțiunea să nu facem nimic. Să transferăm totul în virtual, cu scuza că așa-s vremurile. Să ne umplem timpul cu alte lucruri, încercând a uita. Dar înainte de a adopta această cale, ar trebui să luăm în calcul că, dacă scenariul va copia ce se întâmplă astăzi în alte țări, corelat cu degringolada sistemului medical românesc, putem anticipa că și bisericile noastre vor plăti un tribut greu. Cu ce ultimă imagine pleacă acești frați ai noștri? Și cu ce sentiment?Îmi imaginez că există temeri de infectare pentru vizitarea familiilor de către lucrători. Sunt justificate. E necesar ca oamenii să fie consultați telefonic în prealabil dacă își asumă aceste riscuri. Îmi imaginez că există temeri că o libertate dată în acest context, capilor de familie, de a administra Cina, ar putea fi înțeleasă greșit. Și acestea sunt justificate. Dar mi se pare și mai grav să facem shut-down complet la biserică și să ne mulțumim doar cu niște mesaje înregistrate. În calitate de creștini trebuie să ne asumăm uneori riscuri, iar dacă biserica ar acorda încredere capilor de familie care consideră că în fața lui Dumnezeu, cu aprobarea bisericii, pot efectua acest oficiu, îmi imaginez că pentru aceste persoane ar însemna responsabilizare, atât în ce privește relația lor pe verticală, cât și în ce privește relația lor pe orizontală. Dați-le membrilor voștri acum o experiență spirituală memorabilă și veți culege roadele când se va normaliza situația. Iar dacă o biserică s-ar scufunda fiindcă membrii ei ar administra neînțelept o asemenea dezlegare, atunci mă tem că acea biserică e(ra) deja scufundată, doar fantoma ei mai plutește.
https://convergente.ro/ganduri-despre-cina-domnului-pentru-o-biserica-blocata-de-pandemie/
* mulțumesc Alin pentru semnalizare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu