Cântec vechi de lună nouă - de Nichita Stănescu

Ieșise-n calea sufletului meu

aiurea, din trotuare, Dumnezeu,

dar seara grea de stele și de lut

ardea pe străzi și nu l-am cunoscut.

În felinarele cu iz de scrum

ochi de pisică-mi licăreau în drum

și pasul greu mi se-așternea nătâng

...și fluieram așa, ca să nu plâng

Dar tot credeam că poate viermii moi

nu cresc în ochii mei pustii și goi,

nici în surâsul meu nedăruit

și tot credeam că poate n-am murit.

Ieșise-n calea sufletului meu

aiurea, din trotuare, Dumnezeu

dar nu l-am cunoscut și, gol de gând,

trecui așa 'nainte, fluierând.

Nichita Stănescu,

(Bucuresti,

Luni 23 Ianuarie 1956)