Ieremia 6:28-30 "Toţi sunt nişte răzvrătiţi, nişte bârfitori, aramă şi fier, toţi sunt nişte stricaţi. Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curăţă, căci zgura nu se dezlipeşte. De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i-a lepădat."
”Contextul biblic este o comparație superbă cu plumbul. Cum așa? În vechime plumbul se folosea la purificarea argintului. După ce se băga în foc se aștepta să iasă un metal prețios. Aici Dumnezeu îi arată lui Ieremia că poporul Israel e ca plumbul, adică scos din foc, din purificare, nu iese absolut nimic bun, frumos, nici un metal prețios, nici un argint, nimic. E ca și cum gura profetului vorbește glasul Domnului la pereți, e ca și când pastorii predică despre pocăință și unii din biserică sunt inerți ca pietrele, ca plumbul mai exact. Am spus cuiva că trebuie să stopeze urgent păcatul în care se complăcea și pe care îl făcea cu bună știință și să se pocaiască fiindcă am văzut că poate. MI-a spus că „îi arunc fraze teologice folosite cu cuvinte precum pocăiește-te...”. Egiptenii, spune Biblia că se afundau în mare precum plumbul (Exod 15:10). Ajută-mă Doamne să nu fiu niciodată ca plumbul sau în aliaj cu plumbul în Biserică și în viața care mi-ai dat-o-n dar!
De ce plumbul? Probabil și din cauza potențialului său fantastic de a distruge și sănătatea trupească a omului. Vopseaua cu plumb e o problemă continuă, mai ales cea de pe clădirile vechi. Zonele urbane aglomerate în care benzina cu plumb continuă să fie folosită e o altă problemă (Brown et all,2000). La fel și fabricile situate imediat lângă orașe, sau mai rău, înghițirea de particule de praf contaminat cu plumb, apă provenită din țevi de plumb și chiar mâncare ce a stat în containere ce conțin plumb. Cosmeticele de calitate proastă, nereglemetate pot conține plumb. Sunt multe surse dar nu insist pe acestea. Trebuie știut că plumbul poate cauza infertilitatea masculină (Sheiner, 2003) și multe cupluri nu pot avea astfel copii. Plumbul afectează grav fătul - limitează creșterea sa, induce crize epileptice, greutate mică la naștere, IQ mic, tulburări cerebrale, probleme de dezvoltare și de atenție și chiar moartea fetală. Copiii mamelor care au avut expuneri la plumb cresc mai greu în prima lună de viață.
Cred că fiecare e responsabil pentru ceea ce face. Totuși, femeile trebuie să conștientizeze posibilele expuneri la plumb înainte de a se gândi să devină mame pentru că plumbul rămâne în oase mai mulți ani (Needley,2018). Un studiu interesant a fost realizat pe muncitorii care repară radiatoarele auto. Nivelul de plumb în praful din casele unde locuiau a fost de 40 de ori mai mare decât în casele celor care nu lucrează într-un domeniu corelat cu plumbul (Lacasana, 2003). Discutați neapărat cu medicul.
O sursă de plumb sunt și lumânările! Agenția de mediu americană a analizat 100 de tipuri de lumânări în anul 2002 și toate! aveau în fitilul (care stătea vertical) plumb, sau era glazurat cu plumb etc.Sunt studii care arată că 20% din plumbul din fitilurile metalice ale lumânărilor se volatilizează, adică intră în aerul care îl respirăm! deci dacă arzi regulat lumânări în spații mici, neventilate adecvat ai toate șansele să faci intoxicație cu plumb și chiar să mori. Fii responsabil și nu fă niciodată așa ceva!
Cu tot respectul cuvenit altor denominații, dar e la fel dacă zici ca ești creștin, dar uiți de Cristos toată viața, sau crezi în ceva dumnezeu fals prezentat de X și Y dar care nu corespunde cu Dumnezeul din Biblie, atunci ai toate șansele să mori fără El, iar apoi poți crede în orice fel de parastase, lumânări și tradiții nebiblice pentru că nu mai contează.
Probabil e mai sigur să folosești lumânări fără plumb, dar nu uita că indiferent de sursa de plumb, copiii sunt în mod specific mai vulnerabili pentru că absorb de 4-5 ori mai mult plumb ingerat decât adulții. Expunerea la plumb are efecte grave la copii. La nivele mari de expunere plumbul atacă creierul și provoacă convulsii și moarte. Plumbul afectează dezvoltarea creierului copilului, îl face să nu fie inteligent (IQ mic) și să aibă probleme de comportament antisocial și probleme la școală. Nu există nivele de siguranță în sânge pentru concentrația de plumb, chiar și nivele foarte mici precum 5 µg/dL sunt asociate cu inteligență scăzută la copii, probleme de comportament și de învățare.
Organizația mondială a sănătății spune că au avut se pare succes cu scoaterea benzinei cu plumb din majoritatea țărilor (sau au introudus alte măsuri), ceea ce a dus la scăderea nivelului de plumb din sânge, dar din păcate numai 37% din țări au introdus controale asupra vopselurilor cu plumb.
Lui Ieremia Dumnezeu i-a spus despre argintul în aliaj cu plumbul care e aruncat, adică ceva fără valoare, comparând un popor care la vremea aceea l-a scos din ecuația vieții pe Cel Prea Înalt care dă viața.
Poate că ești și tu tare ca plumbul, sau poate că ești în aliaj cu plumbul și te scufunzi ca egiptenii în marea vieții fără Dumnezeu, dar trebuie să știi că dacă îl ai pe Cristos în barca vieții tale nu există furtună și valuri care să te doboare definitiv. Alege-L pe Cristos e ce pot spune, dar alegerea și responsabilitatea consecințelor îți aparțin în totalitate. De partea cealaltă, vă încurajez serios să discutați cu medicul dvs. și cu cei competenți și să evitați expunerea la plumb la modul cel mai serios. E chiar foarte periculoasă.
Dumnezeu să vă binecuvânteze”
* fragment de Dr Vlad Schlezak
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu