Ca întreaga Italie napolitanii sunt în izolare. În case, fără permisiunea de a ieși pe străzi. În cartiere aglomerate, cu străduțe pe care abia te strecori cu scuterul, oamenii circulă rar. Bisericile sunt închise. Și atunci frații noștri au găsit soluția:
ies la balcoane și-L laudă pe Dumnezeu! Cu mic și mare strigă „Aleluia” lui Hristos! În dimineața asta am înțeles mult mai profund că lauda la adresa lui Dumnezeu este cel mai bun fortifiant (tonic), că muzica creștină este un întăritor de neegalat. Așa au rezistat martirii în arene: cântând. Așa au rezistat bătrânii noștri persecutați în închisorile comuniste: cântând. Așa rezistă o mulțime de biserici unde predici sunt extrem de slabe, pseudopredici: cântând. Așa se rezistă la boală, la faliment, la batjocură, la necaz în general: lăudând pe Domnul! Tot așa, regele David când a fost la strâmtorare, „când poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet”, s-a sculat și s-a îmbărbătat pe Dumnezeul lui! El psalmistul a început să cânte!
Am învățat de la italieni că noi chiar dacă am rămâne izolați în case Domnul iese pe străzi! Din laudele noastre. Ce-ar fi ca mâine, prima duminică cu bisericile mari închise în istoria României, creștinii noștri să iasă cântând Domnului de la balcoane? Sau din curți...
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu