vineri, 21 februarie 2020

Vladimir Pustan - Corul leproșilor


Ei au stat departe şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Erau zece şi toţi cu carnea atârnând. Trupul-zdreanţă, acoperit cu zdrenţe. Cu nasurile lipsă şi buzele căzute, cu degetele ciobite, cântau cântarea deznădejdii, umbrită de o speranţă nouă, neaşteptată.
​Trecea fiul dulgherului din Nazaret… Cu urechile lor negre, auziseră că în urma Lui orbii văd, şchiopii umblă, morţii se trezesc la viaţă…

​Nervii periferici se tociseră, nu mai simţeau durerea şi din cauza asta se loveau mereu, rupându-şi bucăţi din viaţa gunoioasă. Durerea nu e rea. Câtă vreme o simţi înseamnă că mai eşti sensibil, înseamnă că mai există o şansă.


+ dacă vreți să citiți mai departe dați click A I C I

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu