Ei au stat departe şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse,
Învăţătorule, ai milă de noi!” Erau zece şi toţi cu carnea atârnând.
Trupul-zdreanţă, acoperit cu zdrenţe. Cu nasurile lipsă şi buzele căzute, cu
degetele ciobite, cântau cântarea deznădejdii, umbrită de o speranţă nouă,
neaşteptată.
Trecea fiul dulgherului din Nazaret… Cu urechile lor negre,
auziseră că în urma Lui orbii văd, şchiopii umblă, morţii se trezesc la viaţă…
Nervii periferici se tociseră, nu mai simţeau durerea şi
din cauza asta se loveau mereu, rupându-şi bucăţi din viaţa gunoioasă. Durerea
nu e rea. Câtă vreme o simţi înseamnă că mai eşti sensibil, înseamnă că mai
există o şansă.
+ dacă vreți să citiți mai departe dați click A I C I
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu