Mi-e scârbă Doamne... - de Mihaela Mănescu

Mi-e scârbă de ocaua măsluită

Pe care-o port în duhul meu hain!

E mică și ușoară și tocită

Și tot mai folosită-n chip meschin...

Adesea vântur grâul din hambare

Turnând fără măsură-n dreptul meu.

Iar pleava ce rămâne prin ulcioare

I-o dăruiesc perfid lui Dumnezeu...

Și-mi liniștesc pe-o margine de groapă

Nesimțitorul cuget adormit,

Mâncând cu frații strânși la o agapă

Din Pâinea și din Vinu-mpărtășit.

Mi-e scârbă, Doamne! Fă ceva cu mine

Că prea sălbatic cresc și prea străin!

Păstrând ocaua mică pentru Tine,

Îmi strâng o veșnicie de venin...

Mi-e scârbă, Doamne...

Și mi-e așa rușine...

Primește lepădarea mea de sine...

mihaela,

10 februarie 2020

Biserica Adoramus București