Ionatan Piroșca povestea odată că într-o seară de iarnă când era mic, tatăl său l-a așezat în sanie lângă fratele lui și au plecat spre biserică. Ningea ca în povești. Deoarece erau înveliți cu o pătură groasă, pe drum Ionatan a adormit. Astfel că într-o curbă a căzut de pe sanie în zăpadă! Zăpada rece l-a trezit din somn, dar copilul a început să se joace în zăpadă. Fiindcă era foarte întuneric la un moment dat sania nu s-a mai văzut. Atunci copilul a început să plângă, să strige, să între în disperare. Era singur și plin de zăpadă. Nu se mai putea ridica... Deodată a apărut tatăl și frățiorul lui. După ce l-a scuturat de zăpadă l-a așezat pe sanie lângă fratele său și ... i-a legat cu o funie! Ionatan l-a întrebat atunci pe fratele lui: “Cum ți-ai dat seama că am căzut?”. “Când mi s-a făcut frig la spate!”...
De mai multe zile niște frați lipseau de la biserică. Astăzi le-am zis tuturor: “știți când ne dăm seama că lipsește fratele meu din adunare? Când mă ia așa un frig pe la spate!”. Frații noștrii cu care mergem împreună spre Cer sunt “spatele” nostru. Alături de ei nu ne temem de “frigul” lumii. Dacă ei cad trebuie să ne întoarcem dupâ ei! Evident și să-l informăm pe Tata!
Chiar așă, mai simți pe fratele tău cum te încălzește la spate? Sau te-ai oboșnuit să înduri singur frigul?
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu