 |
| gift boxes |
E noapte friguroasă de iarnă. Totul rece. (Devine și mai friguroasă iarna însă când inimile
unor semeni sunt tot... reci). Afară șuieră vântul biciuind necruțător fețele curajoșilor care
încearcă să-l înfrunte, iar deasupra tuturor o ploaie de stele amintește că
nimic nu e veșnic. În cameră e semi-întuneric, lemnul trosnește în foc, iar
flăcările proiectează pe pereți un joc de umbre care-mi amintește de copilărie.
Vrăjit de dansul lor și copleșit de căldură, cad într-un somn adânc și când mă
trezesc sunt... în Rai.
Un înger strălucitor cu aripi ca vata de zahăr mă îndrumă către o
încăpere uriașă. E atât de mare că nu pot să o măsor nici măcar cu privirea.
De-o parte și de alta a pereților, de la podeaua de cristal până la tavanul
care e atât de departe încât nu-l văd, sunt așezate rafturi pline de cutii.
Camera e scăldată într-o lumină caldă și blândă ca razele zorilor de zi... Și
totul e atât de imaculat! Podeaua. Pereții. Îngerul...
Fiecare cutie e împachetată frumos, ca un cadou, în hârtii
strălucitoare argintii și aurii. Și de fiecare e agățată câte o etichetă. Mă
apropii încet, încercând să deslușesc scrisul și observ că pe fiecare e trecut
câte un nume. Miliarde de cutii cu miliarde de nume, în toate limbile
pământului. Destule pentru toată lumea! Mă întreb ce-o face Dumnezeu cu atâtea
cutii și cât de mare e cerul dacă încăperea asta nesfârșită e doar o fărâmă din
el...
Îngerul îmi arată una dintre cutii, pe eticheta căreia, surprins,
recunosc numele meu. Întreb cu reținere dacă am voie să o iau de pe raft. Îmi
face semn că da. Încep să o despachetez cu șovăială, aruncându-mi din când în
când ochii la el, să verific dacă nu cumva s-a răzgândit. E atât de liniște că
îmi aud inima cum pompează sânge acompaniată de hârtia care foșnește sub
degetele mele tremurânde.
Când în sfârșit deschid cutia și privesc înăuntru, ochii mi se
umplu de lacrimi. Plâng în liniște, iar îngerul așteaptă plin de răbdare să mă
liniștesc. După o vreme, se apropie de colțul în care stăteam.
- Ce ai găsit în cutia ta?, mă întreabă într-o limbă nemaiauzită,
pe care, cumva, o înțeleg. E prima oară când îmi vorbește și are cea mai
liniștitoare voce pe care am auzit-o vreodată.
- Cutia e plină cu toate binecuvântările pe care Dumnezeu le avea
deja pregătite pentru mine, dar pe care, din păcate, eu nu i le-am cerut
niciodată..., îi răspund eu printre suspine.
- Nu uita niciodată: Cerul e plin de răspunsuri la rugăciuni pe
care nimeni n-a avut curajul să le rostească!
Într-o clipită camera albă, cadourile și îngerul se dispersează ca
un abur în fața ochilor mei. Sunt înapoi în odaia mea și dacă n-aș avea obrajii
umezi aș crede că totul a fost doar o închipuire. Îmi cobor ochii și văd că
mâinile mele încă mai poartă amintirea cadoului divin.
Plin de recunoștință și credință mă plec pe genunchi să mă rog.
Acum știu că Dumnezeu are deja pregătite pentru noi binecuvântări la care poate
nici n-am îndrăznit să visăm și se simte onorat când îi cerem lucruri
imposibile!
P.S. În 2020, să aveți planuri mari! Înconjurați-vă de oameni cu
viziune și nu uitați că a trăi mediocru nu este o condamnare, ci o alegere!
_Geantă Sefora_
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu