Ziarul Oglinda de Azi
De la a visa să fii pirat la a încerca să devii sfânt!
Interviu cu prof. dr. Nicolae Geantă
Ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos este un fel de
călătorie prin sufletul unui om. Un om care te fascinează încă de la primele
cuvinte rostite. Un om în faţa căruia îţi abandonezi toate gândurile şi doar
asculţi. Nici nu-ţi dai seama când se scurg secundele, însă simţi cum te
încarci pozitiv. Acest om deosebit este Nicolae Geantă. Profesor-doctor,
pastor, cu un CV remarcabil la activ, cu scrieri pe diverse teme, dar mai întâi
de toate un om de mare valoare, care nu risipeşte nici măcar o oră din viaţă
fără să caute, să descopere şi să arate tot ceea ce este mai bun şi mai frumos.
- Ştim că aţi scris cinci cărţi şi o sumedenie de articole
ce au ca temă principală petrolul. De unde această pasiune pentru „aurul
negru”? Este adevărat că în adolescenţă aţi dorit să ajungeţi inginer
petrolist?
- Nu, nu mi-am dorit să ajung inginer petrolist, ba
dimpotrivă, am fugit de petrol! Când eram elev la Liceul Petrol, doamna
profesoară Panait m-a terorizat cu insistenţele să merg la ingineria de petrol.
Mă asculta oră de oră într-a doişpea şi îmi punea numai note mici. Dar la bac’,
am luat cea mai mare notă dintre petrolişti la fizică! Am refuzat însă să merg
la UPG, doarece visul meu era altă aventură. Poate pare o nebunie, dar încă de
copil, de la 11-12 ani, aveam un duh de aventurier care mă îndemna să cutreier
lumea în lung şi-n lat. Am avut aşa, un dor de ducă, cum zicea tata. Lucrul
ăsta îl poate confirma azi familia mea ori cei ce mă cunosc. Nu ştiu dacă am
avut scama pirateriei în sânge, dar sigur am fost influenţat de cărţile citite.
La vârsta aceea visam să devin pirat, dar nu să jefuiesc corăbii, ci ardeam de
dorul călătoriilor spre necunoscut. N-am ajuns nici pirat, nici explorator
măcar, dar utopia s-a materializat prin faptul că sunt profesor de geografie.
Nu regret în momentul de faţă decât
financiar că nu-s inginer petrolist... Înainte să merg la facultate,
căci tare grea era admiterea atunci, am lucrat câţiva ani la Petrom şi Ciprom.
Adică tot în petrol! Fierbeam că trebuia să fiu duminica sau de sărbători
printre sonde! Dar acolo am învăţat o vară pe rupte şi am intrat la facultate!
Colegilor mei nu le venea să creadă când le-am spus că voi pleca la
Universitatea Bucureşti. După ce am terminat facultatea şi masterul, am mers să
mă înscriu la Doctorat şi am propus ca temă “Geografia Religiei în România”.
Domnul Ioan Ianoş, îndrumătorul meu, unul dintre cei mai mari geografi
urbanişti din România şi Europa, nu a acceptat, şi m-a “forţat” să fac o teză
despre “Impactul industriei petroliere”! Aşa că m-am întors la lumea de care
fugeam! Dar, după ce am stat 6 ani jumătate prin arhive şi cărţi despre petrol,
pot să spun că sunt virusat! Îmi place aşa de tare lumea petrolului, că atunci
când merg cu maşina prin localităţi cu sonde, deschid gemurile să simt mirosul
de ţiţei. E medicament pentru mine! Şi uite, că dacă la 12 ani visam să fiu
pirat, 30 de ani mai târziu visam să fiu explorator de sonde! Mi-ar fi plăcut
enorm să am sondele mele, să trăiesc erupţia lor pe viu. Petrolul e esenţa
mişcării, e sângele economiei, cum zicea Sedilot. Fără el, nimic nu se învârte.
Istoria petrolului câmpinean e fantastică. E un tărâm de basm... Dar despre
asta poate vă povestesc altădată...
- Nu ştiu de ce-am ales să fiu profesor şi nici atât de
ce-am rămas din anul 2000 în tagma asta. Dar tot planul lui Dumnezeu este. Acum
14 ani, când am intrat în branşă, am fost nevoit să dau titularizare în
Prahova. A fost singurul an după ‘89 când nu puteai fi titular decât în judeţul
tău! La Ploieşti au fost două locuri, la Câmpina tot două. Ambele la… Petrol!
Am fost al patrulea pe listă, deci am ales Petrolul. Doar absolvisem aici…
Mi-am adus numirea, am fost angajat, dar în urma mea a venit celălalt profesor,
care fusese al treilea pe listă. De el nu mai aveau nevoie! Trebuia numai unul
şi acum eram doi. Secretara de la Inspectoratul Şcolar greşise tabelul şi în
loc de 1 tastase 2, pentru GŞI Petrol Câmpina! Omul a făcut gălăgie, să plec
eu, că e el prioritar etc. Inspectoratul însă a decis să rămân eu! Atunci am
văzut iarăşi mâna lui Dumnezeu. Trebuia să fiu aici! Pentru mine, profesor
înseamnă nu doar să transmiţi nişte informaţii de profil şi să aştepţi
feed-back-ul lor, să faci exerciţiile şi comentariile impecabil şi să scoţi
continuu olimpici. E mult mai mult. E modelarea vieţii, a caracterului
şcolarului. E făgaşul pe care împingi tinerii. Profesoratul e o vocaţie.
Vocaţia nu se învaţă, cu ea te naşti! Poţi să aplici toate metodele şi modelele
din lume, studiate din cărţi, dacă nu ai în sânge meseria, degeaba. Profesorul
e lumânarea care se consumă arzând, zicea Rebreanu. Arzând pentru alţii,
completez eu. Implică efort prelungit, pregătire continuă, mult stres,
îndelungă răbdare. Profesor nu te faci ca să ai o meserie mai uşoară sau să nu
te morfoleşti ca mecanicii de trolii. Profesor te faci ca să schimbi macazul a
mii de destine. Când eşti profesor de liceu ai de-a face cu cel mai teribilist
segment din piramida vârstelor. Adolescenţii, între 14-17 ani sunt cel mai greu
de stăpânit. Mark Twain spunea că “tinerii între 13-16 ani ar trebui încuiaţi
într-un butoi şi bătut capacul deasupra; iar la 17 ani să le scoţi doar
cepul!”. E perioada când se aprind poftele în ei, când îşi caută identitate,
modele. E vremea când se apucă de fumat, de alcool, de narcotice, de curvie.
Ţipă pe străzi, se bat pentru fete, pentru băieţi, se plictisesc, nu au o
direcţie, visuri. Încep să nu mai asculte de părinţi, de şcoală, cred că tot ce
zboară se mănâncă. Ăştia-s gata să mănânce şi-un avion! E vârsta când cineva
trebuie să îi trezească din somn, din lehamite. Aici trebuie să intervină
măiestria dascălului. Trebuie să înţelegem că unui elev nu-i foloseşte la nimic
să ştie toate informaţiile de sub soare dacă nu ştie să treacă strada, să se
comporte între semeni. Viaţa e ca un ring de box. Odată urcat, nu ai decât două
soluţii: învingi sau ţi se aruncă prosopul. Eu nu vreau să fiu un antrenor care
aruncă prosoape, ci un domn Trandafir. Ţin să adaug ceva foarte important:
educaţia nu trebuie lăsată 100% pe seama şcolii, pe pedagogi. Ştiţi când s-a
prăbuşit Atena? Când s-au lăsat copiii pe mâna “peidagogos-ului”! Nu degeaba se
vorbeşte despre cei 7 ani de acasă…
- Dincolo de pasiunea pentru petrol, dincolo de profesia de
cadru didactic, sunteţi pastor. Cum şi când aţi simţit această chemare
specială?
- Aveam 21 de ani. Avusesem o copilărie cu traume. Fusesem
educat de profesori atei, de ofiţeri atei, fără Biblie, cu povestea că mă trag
din maimuţă. Şi, când crezi că te tragi din maimuţă, te comporţi ca ea! În
afara bunicului meu, care mi-a spus prima poveste din viaţă ,“Moise şi trecerea
Mării Roşii”, nimeni nu îmi vorbise despre Dumnezeu. Dar bunicul a murit când
eu visam să fiu pirat! Mă lua bunica la biserică, dar nu înţelegeam nimic. Când
m-am făcut mare mergeam la denie de Paşti ca la o distracţie. Eram plin de
răutate: răzbunător, scandalagiu, fără scrupule. Credeam că Dumnezeu nu există,
că e un mit pentru manipulat proştii. Că “religia e opium pentru popor”, cum
zicea Marx. În armată, la câteva zile după Revoluţie, am primit o Biblie. Am
citit-o fără să înţeleg ceva. De fapt, am început să Îl condamn pe Dumnezeu:
“Dacă eşti bun de ce ai îngăduit să mă abandoneze mama când eram mic?. Du-te la
altul, nu vreau să-Ţi slujesc!”. Citeam Biblia, cărţi creştine şi degeaba.
Într-o seară, după eliberare, am făcut o bătaie ca în filmele western.
Prietenii mei au căzut la datorie. Eu am rămas cu vreo 5-6 adversari, doar în
blugi, cu buza şi ochii sparţi. Acasă am găsit iar Biblia. “Iar tu?”. La câteva
zile însă am strigat: “Sunt învins de dragostea Ta, Galileene!”. Şi de 24 de
ani stau cu motoarele turate pentru Hristos! În 1991 am înfiinţat o biserică
evanghelică la noi în sat, în 2006 am construit o clădire nouă, modernă. După
ce am absolvit Doctoratul am făcut o şcoală de predicatori la Cluj, apoi un
seminar biblic la Osijek în Croaţia. Acum 5 ani şi ceva am fost invitat să
predic în Valencia. În urma mea trebuia să vină Vladimir Pustan, unul dintre
cei mai mari predicatori din România. De fapt, cel mai bun. El şi preşedintele
Fundaţiei pentru tineret Cireşarii. Eu am scris un editorial “Cu Dumnezeu în
Diaspora” şi nu ştiu ce m-a împins să i-l trimit. Nu auzise niciodată de mine.
Eram un nimeni în lumea evanghelică. În acea perioadă, dr. Vladimir fiind
foarte ocupat (cu pastoraţia, fundaţia, cantina socială, orfelinatul, radioul,
editura, site-ul fundaţiei, predicatul săptămânal prin oraşele României,
construcţia sălii de conferinţe), a zis staff-ului fundaţiei: “Nu ştiu de unde
să găsim pe cineva, care să scrie bine şi constant, că nu mai fac faţă singur
editorialelor zilnice” (pe site postăm 5 editoriale pe săptămână). Dani Coste,
secretarul, a spus atât: “Ne rugăm; Dumnezeu va scoate pe cineva!”. Mai târziu,
Vladimir a găsit mailul, a citit editorialul şi a ieşit în uşa biroului: “L-am
găsit! Dumnezeu l-a trimis!”. Astfel am ajuns senior editor la Fundaţia
Cireşarii! La ora actuală sunt nu zeci, poate sute de bloguri sau pagini de
Facebook care îmi preiau editorialele! Să nu mi-o consideraţi mândrie, e harul
lui Dumnezeu, nu al meu. Din 2010 am început să fiu invitat să predic în ţară.
La biserici, în corturi, case de cultură, pe stradă, pe stadioane. A fost
momentul în care a trebuit să ies din carapacea dogmelor, a confesiunii,
etniei, tradiţionalismului, conservatorismului. Am fost ca broscuţa care văzuse
cerul doar din fântână. Când am ieşit pe ghizdurile puţului am strigat uluit:
“Ce imens e Cerul!”. Şi de atunci tot alerg spre el să-l ating… E ultima
expediţie, spune moto-ul nostru cireşar. Şi uite că Dumnezeu a zis: nu ca pirat
sau explorator de petrol vei colinda lumea, ci ca misionar!
- Credeţi în puterea exemplului personal?
- Da, cred. Problema de azi nu e lipsa de modele, ci falsele
modele. Copiii, tinerii și uneori adulţii, caută identificarea cu cineva, cu
ceva. Şi copiază. Nu vedeţi hipsterii, cei ce se tatuează, rockerii,
maneliştii? Sunt clone ale unor şabloane. Bune ori rele. Sunt uimit atunci când
întreb elevii ce modele vor să copieze - mai nimeni nu spune că părinţii. Pentru
ei vedetele de televiziune, OTV-iştii, tarafiştii, MTV-iştii sau nu ştiu ce
fotomodel sunt exemple demne de urmat, pentru că cei de lângă ei nu i-au
convins, n-au excelat cu modelul prezentat. Mă doare că nu am auzit pe nimeni
să-l copieze pe domnul Pleşu, ori pe Cărtărescu, Liiceanu, Patapievici sau Radu
Moraru. Asta nu e vina tinerilor, ci a mass-media, a “poeţilor urâtului”. Ei le
prezintă modelele. Şi lumea le ia de bune. Acum să revin puţin. Dacă vrei să
fii ca Eminescu, trebuie să înveţi lângă Eminescu. Dacă vrei să fii stejar ,
trebuie să plantezi ghindă. E drept, nu creşte peste noapte, dar nici vântul
nu-l smulge un-doi din rădăcini. Ştiţi ce spun eu copiilor mei, dar şi
tinerilor cu care misionez sau elevilor cărora le predau? “Dacă mor mâine, nu voi
dispărea. În anii ăştia m-am spart în cioburi ce au intrat în voi. Vă veţi
ridica, vă veţi uni şi mă veţi reîntregi”.
- La ce nivel de religiozitate şi spiritualitate credeţi că
se află astăzi oamenii?
- Aici aţi atins nervul central. Asta e problema principală
a omenirii, nu doar a românilor. Noi avem o religiozitate foarte mare,
spiritualitatea însă e făcută franjuri. Suntem poporul cu cele mai multe
biserici pe cap de locuitor din Europa, pentru mine însă nu-s destule.
Paradoxal, suntem naţia ce deţine locul 1 în UE la beţie, avorturi,
prostituţie, copile care nasc sub 15 ani. Să nu mai vorbesc de corupţie,
şmecherii, înjurături... Religiozitatea e aparteneţa la un grup.
Spiritualitatea e relaţia cu Dumnezeu. Chiar dacă doare, ăsta e adevărul: suntem
religioşi, nu spirituali! Religia îţi cere să faci, spiritualitatea îţi cere să
fii!
- Ce planuri de viitor aveţi?
- Sunt un tip care din 1990 aleargă “să fie” nu “să aibă”.
Ce ai, va trece, ce eşti, va rămâne. De aceea primordial pentru mine este să
fiu mai bun, mai sfânt, mai plin de Hristos. Pentru asta mă lupt zi de zi cu
mine. Căci, vorba lui Seneca: “eu îmi sunt cel mai mare duşman”. Aştept să-mi
crească aripi şi să ajung în Cer. Şi vreau să duc cât mai mulţi cu mine. Apoi,
vreau să mai scriu nişte cărţi. Nu am spus tot ce am de zis. Două cărţi le am
deja la tipar. Din nefericire pentru cei ce se aşteaptă la asta, nu mai sunt
atât de entuziasmat să scriu cărţi despre Câmpina sau despre petrol. Faptul că
am deja cinci titluri despre acest oraş şi am fost pur şi simplu sfidat de
organele de resort, m-a dezamorsat. Nu pentru laude am scris, căci mai bine să
meriţi laude şi să nu fi elogiat, decât să fii lăudat şi să nu meriţi! Dar mi
se pare dezinteres cvasigeneralizat. În plan profesional aş dori să mă mut în
Bihor cu serviciul. Apoi cu casa, familia, biserica. Acolo e şi Fundaţia
Cireşarii la care activez. O să predau cursuri la Şcoala de Predicatori din
Beiuş. E o satisfacţie fără egal. În plan spiritual doresc să predic cât mai
bine, eficient. În plan social încerc să ajut cât pot Fundaţia “Lumină pentru
Rromi” din Boldeşti. Acolo se construieşte un centru social, unde peste 100 de
copii săraci au zilnic o masă caldă după ce vin de la şcoală, fac temele pentru
a doua zi supravegheaţi de profesori voluntari, fac duşuri. Uneori primesc
haine, dulciuri, jucării. Nu avem fonduri deloc, dar avem un Dumnezeu mare.
Construcţia pe care o ridică Fundaţia e abia la roşu şi costă sute de mii de
euro! Îmi mai doresc să mergem în evanghelizări prin România sau Diaspora cu
Vladimir Pustan şi Fundaţia “Cireşarii” din Beiuş sau cu “Rouă pentru Suflet”,
echipa de tineri rromi din Boldeşti cu care colaborez.
- Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor noştri
pentru 2015?
- Le doresc să fie fericiţi şi sănătoşi! Să nu scape nicio
clipă din ochi cerul de deasupra capului! Să nu renunţe la visuri, oricine li
s-ar aşterne în cale! Giovanni Papini spunea că visurile noastre sunt măreţe,
dar avem aripi prea mici. Le doresc aripi largi! Le doresc să fie foarte atenţi
pe unde calcă. Un pas greşit dacă fac şi elefanţii cad! Le doresc uşi deschise!
Inimi dechise! Şi un cer deschis!
Foarte frumos. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
RăspundețiȘtergereSunt unul din elevii dvs pe care i-ați ajutat să se schimbe și să îl urmeze pe Dumnezeu.