Doamne când... - de Nicolae.Geantă

Doamne, 

Când poverile fac scorburi

în sufletu-mi șubrezit,

iar prin găurile lor

pătrunde 

întunericul disperării,

Tu nu te grăbești 

să angajezi zidari pricepuți

să le astupe!

Ci, trimiți 

roiuri de privighetori 

care mă transformă 

în sală de operetă!

Atunci, aud cel

mai măreț concert

pe care-l dai

special pentru mine!

Doamne,

Când prietenii 

îmi întorc spatele 

nepăsători

iar sufletul mi se face ghem 

și îmi cade 

ca un fier înroșit în stomac, 

atunci, îți simt Mâna 

atârnată de umărul meu.

Nu zici nimic, 

dar de fiecare dată

ți-aud lacrimile

alunecând-Ți pe barbă!

Suferi și Tu!

Doamne,

Când sunt gata 

să falimentez

iar credința mea devine

o păpușă de cârpă

murdară și ruptă,

nu te întorci cu spatele

dezgustat 

depărtându-te!

Atunci, te văd

(așa de aproape!)

cum te apleci 

și mă ridici din noroi

îmbrățișându-mă!

Iar atingerea de 

Tine mă transformă 

într-un războinic

înflăcărat!

Înviez!

Doamne, 

Când mă așez obosit

și ating cu urechea 

pâmântul zdruncinat

din temelii 

de ropotele păcatului,

Îți aud zgomotul 

pașilor Tăi care vin!

Vii după ai Tăi

să îi strângi 

pentru zborul spre acasă!

Ultimul!

Nicolae.Geantă,

Stansted, England, UK