Tată, când m-ai smuls din scrum
Mi-ai șoptit, printre fiori,
Că-mi vei presăra pe drum
Necesarele-nchisori...
Nu știam pe-atunci să râd;
Nici să plâng; nici să trăiesc.
Dar când îngerii surâd,
Moare tot ce-i pământesc...
Iată, stau îngenuncheat,
Copleșit de Glasu-Ți Sfânt.
Cu zăbrelele-mpăcat,
Sorb nectarul din Cuvânt.
Dar tresar... Ce-mi spui acum...?
Îmi șoptești, printre fiori,
C-o să-mi mai presari pe drum
Necesare închisori...
O, de-ar fi și-n duh să-mi dai
Gratii, ușă cu zăvor,
Le-oi purta până în Rai
Lăcrimând, Tată, de dor...
mihaela,
Biserica Adoramus București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu