vineri, 30 august 2019

Nu pune hrana prea sus! - de Nicolae.Geantă

Vorbeam astăzi cu Vlad Schlezak despre scrierea sau vorbirea elevată. Uneori oamenii ne acuză că vorbim sau scriem, prea bădăran, prea țărănist sau prea cu emfază. Adică nenaturist, academic. Și, oricât ar fi textul de bine scris sau retorica de substanțială, nu toți oamenii înțeleg! 
Priviți numai ceasloavele de teologie ori de medicină. Omul de rând după ce vede cărțoiul zice ca o bătrână ieșită de la biserică: “Numai îngerii au înțeles!”

Vlad spunea că Hemingway a luat premiul Nobel  tocmai pentru că volumul său “Bătrânul și marea” a fost atât de simplist scris încât îl putea pricepe orice copil. Atunci i-am spus că tocmai asta e cheia în scriere și vorbire. Să fii simplu. 

Priviți preoții ori pastorii la liturghie? Se chinuie să vorbească academic, să cânte pe nas, să fie carismatici, sau de plastic! Arunca citate citate ebraice, grecești sau din fraze din Pateric. Iar cei din biserică sunt ca masele populare înaintea domnului Pleșu. Adică iau telecomanda și dau pe alt canal!

I-am spus lui Vlad, și vă spun și dvs, că Evanghelia trebuie să fie ca fânul pentru oi. Pus jos. Că dacă îl urci în copaci nu-l pot mânca decât girafele! Dar dacă fânul e jos, oaia se satură iar girafa se poate apleca!

Fiți simplii în mesaje! Nu complicați lucrurile. Nu puneți butoane în plus! Fiți naturali! Oamenii se uită mai mult la caracter decât la carismă!

Priviți la Hristos, care, deși avea în minte toate dicționarele lumii s-a adresat oamenilor cât mai simplu. Fără savantlâcuri! Și i-ai ieșit de minune. De 2000 de ani toată omenirea e fascinată de discuțiile Lui!

Dumnezeu știe că dacă hrana e sus nu va ajunge la ea copiii! De aceea a pus Scriptura la îndemâna oricui. Du-te și fă și tu la fel!

Nicolae.Geantă

Ștei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu