Bolnav mai rău ieșind pe ușa spitalului... – de Nicolae.Geantă

La spital nimeni nu se internează de plăcere. Sau cel puțin așa tind să cred. Probabil o fac unii - și sunt destui, care vor să primească pensii de boală. (România la capitolul oameni sănătoși cu pensii de boală e campion european. Poate chiar mondial!). Sau unii care nu vor să ardă gaze ori lemne iarna acasă. Ori se plictisesc singuri. (Dar ăștia toți din urmă au ceva boli). Însă cum sunt bolnavii tratați în cele mai multe spitale din țară e un fel de mic „caracal”. (Că tot e în vogue...) Buzunăriți. Tratați superficial. Trimiși la controale la clinici particulare. Apoi internați la analize la stat. De către aceeași medici!!! Nelămuriți despre boală. Puratați de la ușă la ușă. Ținuți ore bune în fața acestora. Respinși. Plecați cu alte boli contactate. Cu viruși! Nevindecați. Și alte un milion de „netratamente”...

În ultimul timp am trecut pe aici. Întâi un medic m-a tratat ca pe o marfă. Pentru el era necesar să vin săptămânal să-i plătesc consultația, apoi să îmi ofere rețete. La o farmacie anume! De la care, evident, ia comision. Am apelat la alt medic care m-a chemat pentru internare. Apoi m-a trimis la analize cu plată. După ce le-am plătit nici măcar nu s-a uitat peste ele. (Iar spitalul mi-a făcut altele, gratuite!) Mi-au spus să stau acasă câteva zile și să beau o substanță de contrast. 4 litrii în 24 de ore. Am băut-o, m-a durut ficatul, și când m-am întors la spital m-au trimis să fac analiza. După ce m-am chinuit la un rând imens am aflat că trebuie o confrimare la triaj. Alt rând, alt timp, altă răbdare. „Nu aveți internarea făcută!”. Am fost iar la caninet. Medicul plecase. L-am căutat în spital. Mi-a zis că „nu pot ajunge acolo toțo oamenii de pe stradă”. Am fost iar în policlinică. „Nu mai vine azi...”. M-am supărat. Am vrut să plec acasă. Bătaie de joc. Apoi a venit o asistentă. „Așteptați puțin, se rezolvă”. Am fost condus pe o secție. În final internat. După ceva ore am fost trimis cu un domn brancardier borțos de peste 50 de ani care s-a purtat cu mine ca un ofițer cu condamnații de la Auschwitz! („Dă buletinu' ”. „Tu p'aci nu intrii”. „Bă, stai jos pănă viu io” etc). Medicul ce trebuia să îmi facă o analiză mi-a făcut alta! Crec că cel ce mă trimisese nu i-a explicat! Ori poate nu i-a zis acel dom' Jiji. Nu mi-a oferit filmul pentru că „se trimite doar în sistem”!

Deci, m-am internat pentru o analiză care-mi era vitală și mi s-a făcut alta. E drept, în spital nu am stat decât o zi jumătate! Fără să primesc o pastilă! Cu drenă în mână care nu mi-a folosit! Medicul nu m-a vizitat, nu m-a chemat să îmi vorbească despre rezultatele investigării! Mai mult m-a externat cu o scrisoare medicală care are un titlu, o explicatie pentru internare și altă explicație pentru rezultate! E ca și cum ai fost internat pentru ochi și ți-au scris rezultate la fiere! Apoi, am primit o factură pe care scrie „chestii” care nu mi s-au făcut, și țineți-vă bine, o noapte de cazare-n spital e peste 500 de lei! De parcă e hotel de cinci stele! Am primit și o rețetă. După ce am luat o singură dată pastile mi s-a făcut... rău! De data asta mă durea îngrozitor în piept! (A trebuit să ajung la alt medic. În alt oraș, tocmai în nordul țării. Care a fost șocat de ce a văzut și auzit! Aici am făcut iarăși analize! Fără să mai beau 4 litri de substanță!)

Spuneam mai sus că după internare am început să am crize. Am ajuns din nou la urgențe. Și iar acasă. Și iar la spital. Și iar la medici. La o clinică privată a spus că medicul vine peste trei zile dar că nu mă poate vedea până în... August. „Mergeți la urgențe”. La alta medicul era în cabinet dar nu m-a primit că nu eram programat! „Mergeți la urgențe”. Și eu crăpam la ușă! La o policlinică de stat replica unei doamne foarte blajine m-a uluit: „Domnu' doctor e bătrân, are 80 de ani, nu oferă decât rețete, nu face consulturi!”. „Mergeți la urgențe”. Și am ajuns. Dar în alt oraș! Abia conducând mașina. Când am coborât nu puteam să stau în picioare. În fine aici m-a primit un cardiolog foarte de treabă. Am stat puțin și la ușa sa deșii eram la urgențe! M-a analizat, mi-a vorbit pe înțelesul meu, mi-a oferit tratament. Și mi-a spus să stau liniștit. „Inima dvs este ok!”

A trecut ceva vreme să mă decid dacă scriu sau nu pățania mea. Inițial am vrut s-o las moartă. Dar zilele acestea am înțeles că spiritul civic românesc e mort. Că nu se mai aude glasul mulțimii în cetate. Și mai mult glasul celor loviți. Ori a celor deștepți. În România prea mulți oameni tac! Tocmai de aceea am devenit un „caracal”!

Nu am fost de acord până de curând cu strigătul public „vrem spitale, nu biserici!”. Suna cam „afară cu Dumnezeu”! Dacă când ești în interiorul problemei îți dai seama că sună a dreptate. Spitalele sunt înțesate în timp ce în biserici scaunele sunt goale! De Dumnezeu e nevoie și-n biserci și în spitale. Pentru cine nu știe medicamentele se iau nu cu apă, ci cu rugăciuni!

În România e nevoie de spitale! De logistică modernă. Dar mai ales de medici competenți! Și pe deasupra de medici creștini autentici! Competența nu poate suplini bunul simț. Nici salariile uriașe care se acordă în ultimul timp. Nici jurământul lui Hippocrate. Un medic trebuie să fie omul lui Dumnezeu. Apoi, nu vom mai avea bolnavi care se externează mai bolnavi decât la internare!

Rugați-vă pentru medici! Ei ne țin sub control sănătatea. Mulțumiți zilnic lui Isus Hristos. El ne ține viața!

Nicolae.Geantă