Cum am putea să vă împingem pe unii în iad! Și nu vrem... – de Nicolae.Geantă

După ce am primit instrucțiunile de rigoare: „să nu vii fără haină, să nu ridici mâinile mai sus de Biblie, să nu te miști de la amvon, să nu țipi în timpul predicii, să nu spui ceva care să stârnească râsul, etc, etc”, și am predicat într-o biserică așa cum mi s-a cerut, un tânăr m-a întrebat curios la final: „frate Nicu, dvs sunteți bolnav? Vă simțiți bine?”. „Nu, nu am nimic... De ce?”. „Păi felul în care ați predicat azi am crezut că sunteți bolnav!” Ce era să îi spun tânărului? Că am predicat după manualul comitetului?

De curând, în altă biserică, mi s-au dat iar instrucțiuni. Înainte de slujire. Aproape ca mai sus. Plus că trebuie să mă opresc fix la jumătatea predicii să cântăm „două versete de cântare (sic)... să ne înviorăm!” (Și culmea, nu mă auziseră niciodată live!). Am respectat decizia. Însă când am ajuns la cineva acasă i-am spus: „Vi se pare corect? Dacă ne iubim invitații e musai să le punem reguli? Dar de unde știm că regulile noastre sunt cele mai bune și ale lor cele mai greșite?”. Și fratele, care îmi e prieten bun, nu a putut să-și disculpe comitetul...

Vorbeam ieri cu Danny de la Living Water și îi mărturiseam pățania. Însă lui i-am spus ce nu am vrut să spun nicăieri unde a trebuit să mă „conformez” după instrucțiuni. „Ști ce facem noi păstorii când acceptăm „de dragul de a nu supăra comitete” instrucțiunile lor? Îi băgăm în iad Danny!” „Cum așa frate Nicu?”. „Simplu: le dăm motiv de mândrie. Și ei vor zice: - Bă, la noi nici Cutărescu nu a trecut peste ceea ce susținem! Și ei se mândresc, le crește inima mai mare decât trupul... Și mândria este unul dintre gravele păcate. E ceva luciferic. Condamnabil. Iar Biblia spune că mândrii (chiar din biserică) se duc direct în iad!”

Am auzit, de sute de ori cred, situații asemănătoare. Am trecut de multe ori chiar eu prin dușuri-reguli parabisericești. Nu sunt împotriva bunelor maniere. A situațiilor de bun simț în Casa Domnului. Nu promovez extravaganța. Și nici râvna fără evlavie. Dar acolo unde este „folclor” nu pot trece cu vederea. Nici eu, nici frații mei care aleargă prin România în lucrarea lui Dumnezeu. Nu spun să fim nonconformiști. Dar vreau să înțelegeți cu toții: „Nu ne dați voie să vă împingem spre iad!” Și asta tocmai dintr-un gest de politețe al nostru care umflă mândria în unii dintre dvs!” Atenție mare: „Mândria ia ceva din meritele lui Dumnezeu și ni le atribuie nouă!”

Sunt bune regulile. Limitele. Dar numai dacă limitele mele nu îngrădesc limitele tale.

Fugiți de mândrie! Mai ales spirituală! În inima omului mândru nu este loc pentru Dumnezeu!

Nicolae.Geantă