De ce ard uneori Notre Dame? – de Nicolae.Geantă

Ieri seară a ars Notre Dame. Parțial. Cel mai vizitat edificiu religios și istoric francez (Cca 30.000 vizitatori pe zi). Vizitat turistic, nu de închinători. Oamenii care pășeau în pântecul bisericii veneau mai mult să-și facă selfiuri, decât să se roage! Interesant este că majoritatea celor ce bocesc azi Notre Dame-ul o fac pentru că s-a distrus o capodoperă! Dar nimeni nu plânge milioanele de oameni care i-au trecut pragul și au pierit nemântuiți! Căci măreția unei catedrale nu constă în picturi, vitralii sau arcade. Ci în numărul celor ce s-au întâlnit cu Dumnezeu între zidurile ei... Poate de aceea a ars Doamna Noastră! Unde nu mai sunt oameni de foc Dumnezeu face zidurile scrum! Cenușă...

Parizienii – și nu doar ei - sunt disperați. Mai ales că în ultima perioadă galicilor le-au ars peste zece catedrale! Dar pentru alte zeci de catedrale care s-au transformat în moschei, în restaurante, în discoteci (vezi impozanta catedrală de la Metz) n-am auzit să plângă niciun franțuz! Pentru ele am văzut numai lacrimile lui Dumnezeu!

Notre Dame a ars pe 15 aprilie. Paradoxal tot pe 15 aprilie, dar 1521, Universitatea de Teologie din Paris acuză tezele Reformei lui Martin Luther, iar Parlamentul francez de atunci hotărăște condamnarea la moarte a evanghelicilor! Prin urmare, Jean Calvin, unul dintre cei mai mari teologi ai tuturor timpurilor e nevoit să fugă în Elveția. Edictul a „ars” mocnit. Ani mai târziu a explodat: evanghelicii sunt masacrați în noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572). La Luvru și pe podul de la Notre Dame! Sângle acestor martiri mai strigă și azi împotriva Franței!

Ca să fie construită „Doamna noastră” a durat 182 de ani! (1163-1345). Ca să-i ardă acoperișul (și să-i devasteze frumoasa arhitectură gotică) a durat câteva ceasuri. Asta ne învăță că în viață putem pierde totul în câteva clipe. Mai ales dacă suntem neatenți!

 „De ce ard Doamne catedralele?”, am întrebat aseară după ce fata mea cea mare mi-a spus că arde Notre Dame. „Ard pentru ca oamenii să se uite și spre Mine”! Și am înțeles pe loc că toate Notre-Dame-urile trec. Dar Dumnezeu e singurul ce rămâne! Priviți spre El!

În dimineața asta am văzut sute de francezi îngenunchiați în fața ruinelor Notre Dame-ului. Cântând imnuri creștine. Rugându-se. M-au impresionat. Apoi m-am gândit că Dumnezeu scoate ceva bun chiar din incendiul acesta: trezirea Franței! Întoarcerea ei cu fața la Hristos!

Ar trebui să ne pună pe gânduri concluzia prietenului meu Valentino: „Notre Dame s-a jucat cu focul. Cetățenii de acolo se joacă cu credința”!

PS: Rugați-vă pentru francezi! Chiar dacă ei, de cele mai multe ori, nu ne vorbesc de bine...

Nicolae.Geantă