Murim ca mâine - de Magda Isanos

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,

poate chiar mâine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, atâta soare

o să mai fie-n lume după noi;

cortegii de-anotimpuri și de ploi,

cu păr din care șiruie răcoare...

Și iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot așa o să se plece,

mirată, peste apa care trece –

noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viața e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

și celălalt - și-mi pare nențeles

și trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori și nu zâmbim,

noi, care-așa de repede murim.

Magda Isanos