miercuri, 27 februarie 2019

Iubește și... e suficient! - Daniel Ciucur


Aproape instinctiv, mai toți, de parcă am fi fost agenții activi ai secției „Doi și-un sfert", întocmim în mintea noastră liste lungi cu capete de acuzare ale tuturor celor cu care intrăm în contact. De la străinul pe lângă care trecem în grabă dimineața spre serviciu, aruncându-i o privire cuprinzătoare, dar suficientă pentru a-l critica măcar în trei puncte și până la partenerul de viață căruia i-am făcut deja câteva dosare, declarându-l inapt și fără scăpare.

E drept că-i mai firesc să caut sau să inventez zeci de greșeli la alții decât să accept una în dreptul meu. Și, uite așa, nimic nu mai e nou sub soare. Aceeași viață tristă, aceleași probleme în relațiile dintre noi, același soț neiubitor sau soție nesupusă, aceiași frați împotrivitori sau surori plictisite.


Schimbarea nu se produce până nu vom înțelege că iubirea aproapelui se face cu fapta, nu cu vorba și în adevăr, nu cosmetizând o dragoste din paie.

Iubind cu fapta înseamnă să faci, nu doar să zici; să acționezi, nu doar să-ți dorești. Iubirea cu fapta lasă urme incontestabile. Intențiile au șansa să treacă fără a se face măcar văzute, iar vorbele zboară și se uită. Iubind cu fapta, vei dărui, vei ajuta, vei construi în celălalt.

Iubește cu fapta, dar și cu adevărul. Iubește dăruind și dăruiește cu iubire! Iar cu timpul, vei fi declarat, cu mândrie, inapt pentru vechea funcție de critic. Pentru că cine iubește și o face din inimă, lucrează full time!

„Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul” (1 Ioan 3:18)


Daniel Ciucur
Biserica Punct București

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu