luni, 11 februarie 2019

Inaugurarea noii săli de închinare a Harvest Arad

fă click pe foto pentru a vedea înregistrarea evenimentului
Duminică 10 februarie 2019 a fost mare sărbătoare, mare, la Harvest Arad. După o muncă titanică în ultimii ani, pastorul Cristian Barbosu și-a văzut visul cu ochii: a inaugurat una dintre cele mai mari și mai frumoase săli de biserică din România! Un amfiteatru cu peste 1200 de locuri. Fără să fac vreun elogiu nemeritat, Harvest Arad nu e numai o biserică mare, dar este și printre cele mai prolifice biserici românești din toate vremurile. Și asta nu o spun eu, ci statisticile. Barometrele creștine. Vizitatorii care îi trec duminical pragul. Mulțumim Doamne că ai hotărât să fie la noi în România!

Luna trecută, într-o sâmbătă dimineața, pe o ninsoare abundentă, am vizitat Biserica Harvest, care în glumă fie spus e mare cât un „mall”. La 9,00 dimineața, un furnicar de oameni mișunau pe șantier, uzi de zăpadă, în frunte cu Cristi Barbosu, pastorul Harvestului care era îmbrăcat de șantier, ud și înghețat/ De la heirupul zilei nu lipseau nici pastorii Marcel Opriș și Raul Todincă, dar nici prezbiterii ce alcătuiesc bordul de conducere al Harvestului arădean.


Deși e de două ori mai mare decât fosta sală, i-am spus fratelui Cristi că „în curând va trebui să construiască un nou amfiteatru, mai uriaș!” Și, așa cum am prezis, încă de la inaugurare sala este insuficientă! 

Dumnezeu să vă înmulțească harveștilor! Câtâ frunză, câtă iarbă! Să fiți plini de suc și verzi! Veșnic verzi! Voi știți deja: totul e verde unde e irigat bine. Să udați bine! Și veți secera în snopi bogați!

Nicolae.Geantă
Heatrow, LHR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu