„Știu, voi muri, dar câtă splendoare!” spune unul din marii poeți mistici români, Daniel Turcea. Viața noastră pământească nu este alta decât pregustare (tare îmi place cuvântul!) a acestei splendori. Dacă nu vezi dincolo, dacă nici măcar nu-ți arunci privirea lăuntrică într-acolo, la ce bun să trăiești? Și acest dincolo se vede în fiecare secundă și-n fiecare loc al vieții noastre. Dacă știi să privești. El ni se dezvăluie ca frumusețe. Asupra ei meditează Nicolae Geantă. Textul domniei sale este o lecție de vedere: încotro și cum trebuie să privim pentru a vedea frumusețea. Două sunt premizele: 1. Frumusețea nu-și are originea în lumea aceasta, lumea noastră este mărturia ei. 2. Frumusețea este nepieritoare. Avem aici note ilustrative pentru a ne învăța să vedem frumusețea, să o înțelegem și să o producem. Este un secret acesta: nu vezi frumusețea decât în măsura în care o produci în ceilalți.
Frumusețea nu este niciodată la paritate, adică primești nesmintit, întotdeauna, mult mai multă decât dărui. Dar primul pas, la fel, întotdeauna îți aparține, trebuie să fii primul care întinde mâinile căuș, cu câțiva stropi de apă, însetatului. De aici e începutul frumuseții, căci ea are un început, dar niciodată un sfârșit. „Avem lumina, ce facem cu ea?”, se întreabă, ne întreabă autorul. Putem înlocui lumina cu frumusețea, întrebarea rămâne la fel de tulburătoare. Grecii vechi, cu limba lor care este înțelepciunea însăși, aveau cuvântul kalokagathon, o sudare între două cuvinte care însemnau frumos și bine. Creștinismul scoate din speculație acest concept și îl face principiu de viață cotidiană: binele și frumosul una sunt. Până în vremurile moderne, când frumosul s-a desprins, s-a „autonomizat”, a devenit un concept doar estetic.
Când scriitorul acela întors din fața plutonului de execuție, care a scris toată viața lui despre păcat, spunea că frumusețea va salva lumea, puțini l-au înțeles. Căci nu de frumusețea estetică era vorba, ci de cea dezvăluită. De lumina neascunsă sub obroc, ci arătată lumii. Născută. Întrupată. Căci dovada supremă a iubirii Lui a fost tocmai frumusețea întrupării. Ca să ne ia de mână spre Înviere. Drumul nu e simplu (sau e?). Dar e frumos!
Despre toate acestea ne scrie domnul profesor Nicolae Geantă. Textele sale sunt mici parabole, cioburi de viață, lipite, cum spune scriitorul într-un alt loc, cu firul de aur al cuvântului. Într-o perspectivă limitată, vasul a fost spart pe Golgota. În perspectiva „maximului de frumusețe” vasul acesta atât dee delicat este, în fond, mult mai tare decât ciocanele care-l spulberă pironindu-l pe Cruce. Este indestructibil pentru că a devenit muritor! „Stricați Templul acesta, și în trei zile îl voi ridica”. O carte de o luminoasă încredere!
dr. Christian Crăciun
09.01.2019
Notă: Christian Crăciun este unul dintre cei mai renumiți critici literari din România
Cunoscându-te personal, chiar daca nu citeam aceasta frumoasa "recenzie", sunt convins ca ai scris aceasta carte cu cerneala purpurie, a sentimentului nobil al iubirii de oameni, ce a curs din trupul Mântuitorului de pe cruce, din întruparea Cuvântului, peste zapisul Legii blestemului edenic, prin care omenrea era condamnata la moarte, însa iertata si amnistiata prin hotarârea de iertare a tuturor celor ce-L accepta, fara plata, acest dar minunat, obtinut prin har, prin credinta în moartea si învierea Fiului lui Dumnezeu, Hristos Isus, Cel care a fost, este si va fi, Domnul domnilor si Împaratul împaratilor în veci de veci. Amin !
RăspundețiȘtergereSlava sa fie adusa Domnului si Mântuitorului tuturor oamenilor !