Oameni de zăpadă... - de Nicolae.Geantă

foto Pinterest

Zilele trecute am făcut un om de zăpadă. Asta ca semn de protest: pentru că niciun copil nu mai iese să facă oameni de omăt. În iarna asta n-am văzut decât unul singur. Și-am colindat jumătate de România. Oamenii de zăpadă au devenit ca și sfinții. Din ce în ce mai rari!
Mă bucur privindu-l. Îmi aduce aminte de copilărie. „E frumusețea pământului, fratello?”, m-a întrebat un prieten din Roma”. „Nu, e frumusețea iernii!”. Căci eu nu văd iarnă fără oameni de zăpadă!

Spunea un tânăr care scrie bine că ninge mult ca să ne amintim de puritate. Corect, căci neaua albă acoperă tot. Fără preferințe. După ce cade zăpada totul devine curat. Dar asta nu înseamnă că gunoiul de dedesubt nu va ieși la vedere la primăvară odată cu ghioceii! Deci oamenii de zăpadă sunt puri. Fără păcate... Tot așa e și când ninge Dumnezeu peste sufletele noastre. Ne purifică. Diferența e că gunoaiele vieții nu sunt doar acoperite. Ci reciclate.

Ca și oamenii de zăpadă suntem perisabili. O alunecare, o lovitură și devenim iarăși bulgări. Nu știu dacă ați remarcat dar iarna ne face mai atenți. Cel puțin la deplasare. Orice mică neatenție poate deveni o mare catastrofă. Umblați cu grijă! Noi nu suntem bulgări de nea, ci bulgări de țărână. Și țărâna se sparge. Și se întoarce în țărână.

Nu știu cât va trăi omul meu de zăpadă. Dar știu că de un singur lucru e temător: puritatea sa se teme să întâlnească soarele! Omul de nea știe că e trecător. Și că soarele e veșnic! Oare unii dintre noi au minte mai puțină decât oamenii de zăpadă?

Pentru mine frumusețea iernii e că pot construi oameni de zăpadă. Dar frumusețea vieții e că Hristos  construiește oameni sfinți. Puri. Durabili. Și veșnici...

Oamenii de zăpadă nu se mai pot construi vara. Nici sfinții după ce omul a murit! Sfințiți-vă înainte de moarte! Și... n-o să mai muriți!

Nicolae.Geantă