vineri, 18 ianuarie 2019

E prea frumos să-ți spun - Mihaela Mănescu


E prea frumos să-Ți spun că Te iubesc
Și Voia Ta să nu vreau s-o-mplinesc!
E prea adânc să-Ți spun că mă închin
Și-n chipul meu, să nu iei Chip deplin...

E prea de tot să zic: Îmi ești Stăpân!
Și să trăiesc, Isus, ca un păgân...
E prea nedrept să zic: îți sunt urmaș!
Și să nu fiu cu Tine-n chin părtaș...

E prea frumos, e prea adânc să-Ți spun
Că sunt de dor, de dragoste nebun;
Și prea de tot și prea nedrept să-Ți zic
Că-Ți sunt, așa cum sunt, un ucenic...

E prea frumos să-Ți spun... Și totuși, spun.
Că-n mine, Doamne, numai Tu ești Bun!

mihaela,
Biserica Punct București

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu