România ca o grădină cu flori nu ca o pasăre rănită - de Nicolae Geantă și Ioana Cimpoeru

Nu vreau să par român numai de ziua României. Nu vreau să spun că îmi iubesc țara doar de 1 Decembrie. Să mă port festivist. Și de a doua zi să uit cine sunt, ce limba vorbesc și unde m-a așezat Dumnezeu. Constantin Tănase zicea că “M-am născut în limba română și voi muri în limba română, vinovat ca nu am pătruns până la capăt și de multe ori i-am rănit frumusețile. Subscriu alături de el. Dar și de Fănuș Neagu care zice că “pentru mine limba română este distanță dintre inimă și umbra ei! Și distanță asta se numește suflet! Voi muri trist pentru că azi această inimă ca o pasăre rănită este alungată din cuibul său. Trăiește fără să rănești România!

România este o dragoste! O dragoste din care poți muri, spunea domul Liiceanu. Nimeni nu poate spune că o societate acumulând o cantitate de disperare, scârbă, revoltă incompatibilă cu pofta minimă de viață își atinge punctul ei de fierbere. La noi românii, vorba filosofului, lucrul acesta este mai previzibil. Poate de aceea românii numesc “minune” o reacție colectivă, pe care nimeni nu o povestește. Și noi trăim atâtea minuni. Aici, în România. În Grădina Maicii Domnului cum declara cineva!

Dacă nu aș fi român n-aș trăi în România. Dacă nu aș fi român nu aș iubi petecul dintre Carpați și Dunăre. Dacă nu aș fi român nu mi-ar păsa de lumina care se stinge încet pe ulițele dintre Apuseni și Delta Dunării!

Sunteți român? Nu se poate? Întreb și eu retoric ca domnul Valeriu Butulescu: “mai există români în România?” Eu, nu vă răspund. Răspunsul îl aveți în voi...

Nu sunt de acord cu o zicere a unui isteț care circulă pe net: “Care e diferența dintre un român și o cămilă? Cămila poate muncii o săptămână fără să bea, românul poate să bea o săptămână fără să muncească”. Eu cred că românul e muncitor. Are gospodării frumoase și case cu uși deschise pentru musafiri. Dar singurul lucru care mă înspăimântă e că, așa cum zicea Nicolae Iorga, românul l-a închis pe Dumnezeu în biserică. Și de aceea muncește și duminica!

Într-o țară așa de frumoasă, zicea Vlahuță, ca o grădină plină de flori zic eu, într-o țară cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor cu oameni inteligenți, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu îți ridici fruntea ca falnici strămoși de odinioară, mândru că pot spune: sunt român! Iar iubita moașe cheamă România!

Doresc o Românie frumoasă! Doresc o Românie măreață! Dar nu vreau o Românie îngenuncheată. Terfelită. Și chiar dacă ar fi așa, prefer și eu, ca Mareșalului Antonescu: “mai bine să mor în mocirlă într-o Românie mare decât în paradisul unei Românii mici!”. România nu trebuie să fie mare! Ci și măreață! Dar pentru măreția ei trebuie să luptați voi!

România e o grădină cu flori! Nu o pasăre rănită. Florile miros și după ce sunt rupte... Iar după ofilite, din tulpină vor creste altele din nou. România va înflori. Așteaptă o fereastră...

Dumnezeu să binecuvânteze România! 

Și toți românii frumoși! Românii sunt frumoși...

Nicolae Geantă

Ioana Cimpoeru