Nu odată mi-a fost dat să aud în timpul rugăciunii stereotipii plictisitoare. Plăci hârșâite de patefon teologal (ar zice Petru Țuțea). Mecanisme. Necuvinte, ar zice Nichita Stănescu. Nerugăciuni, aș zice eu. Când aud astfel de monologuri cu Dumnezeu, mă întreb retoric dacă cel ce vorbește știe ce spune? Dacă se aude...
Se zice că odată, după ce a încheiat rugăciunea, rabinul Levi Yitzchak din Berditchev, a scanat bine un grup de ucenici participanți, apoi i-a salutat de la ușă: “Shalom Aleichem!”. Aceștia l-au privit nedumeriți. Salutul nu se folosea decât după ce cineva se întorcea dintr-o călătorie. “Rabi, dar nu am fost nicăieri!”. “După modul în care v-ați rugat, mi-a fost clar că mințile voastre erau în altă parte! Niciunul din voi n-ați fost aici în timp ce v-ați rugat!”
Nerugăciunea este un fel de bolboroseală de cuvinte, ca sa-l citez pe Domnul nostru Isus Hristos. Nimeni nu înțelege nimic. Dacă la rugăciunile fariseice Dumnezeu nu este prezent, la nerugăciuni nici cel ce le spune nu este prezent! Nu cu trupul. Ci cu mintea! Care aleargă bezmetică pe coclauri!
Rugați-vă cu gura dar și cu mintea! Nerugăciunile nu primesc răspunsuri. Nu ne trebuie cuvinte pompoase, siropoase, savantlâcuri. Ci cuvinte simple pe care să le audă Dumnezeu! (Și frații din jur dacă ești în bisericâ...)
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu