miercuri, 14 noiembrie 2018

Conferința internațională „Unitate națională în identitate creștină”

video by AlfaOmegaTv
Palatul Parlamentului
17 ocotombrie 2018


În anul Centenarului Marii Uniri a României tema unității naționale a fost dezbătută, din diverse perspective, cu prilejul unei întâlniri desfășurate în Sala „Drepturilor omului” a Palatului Parlamentului. La evenimentul care a avut loc în 18 octombrie s-a discutat despre credința creștină și despre necesitatea de a trăi în mod credibil și de a reprezenta valorile creștine comune.


Fiecare dă ce are. Ceea ce simțim în sufletul nostru aceea dăm în afară. Cred că trebuie să ne amintim, așa cum s-a spus aici, să fim oameni păcii, să fim oameni care să ne manifestăm credința în Dumnezeu și prin atitudinea pe care o avem față de cei care sunt ca noi, față de cei care sunt altfel decât noi. A declarat Florica Cherecheș, președintele Grupului Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României.

Consider că identitatea este fructul binecuvântat al unei unități în diversitate, despre care s-a mai vorbit, și care lasă Duhului Sfânt o posibilitate de a lărgi inima dragostei creștine. Sfântul apostol Pavel spune în multe epistole:„Lărgiți-vă inima! Lărgiți-vă inima!” A afirmat Daniel Cuculea, avocat în Baroul București.

Avem nevoie de oameni cu valori creștine în Parlament și în orice altă instituție. Oameni care să se teamă de Dumnezeu independent de religie și care să caute din răsputeri interesul național și unitatea noastră de aici încolo. A spus Adrian Cionca, om de afaceri din Timișoara.
În discuțiile despre referendumul pentru redefinirea familiei, care a avut loc la începutul lunii octombrie, participanții au subliniat faptul că este nevoie de unitate în ciuda lucrurilor care ne diferențiază.

Fac un apel: trebuie să construim mai multe poduri și mai puține ziduri. Da, avem nevoie de anumite filtre și ne-am afirmat valorile clar. Anumite lucruri nu se schimbă chiar dacă suntem doi oameni de partea adevărului. Totuși, să construim mai multe poduri. A menționat Cristian Șoimaru, pastor din București.

Să construiți întotdeauna punți, nu să dărâmați, pentru că la Dumnezeu contează numărul celor pe care i-ați ridicat nu pe care i-ați aruncat în hău. Să astupați toate găurile Bisericii, și pe astea le astupăm noi nu cei de afară. Să țineți cont și de tineri pentru că s-a vorbit mult aici, iar eu vin dintr-un mediu pe care îl cunosc de peste 20 de ani între studenți și elevi. Să îi așteptați pe cei care vin din urmă. Și vă mai spun un lucru cu tot respectul: lăsați-L pe Dumnezeu să iasă înaintea oamenilor, nu dumneavoastră! A adăugat prof. dr. Nicolae Geantă.

A fi român înseamnă a locui în România și dacă sentimentul acesta îl transmiteți tuturor etniilor, țara aceasta va avea o altă față. Și a fi creștin înseamnă să fiu mândru când văd duminica oamenii mergând la biserică deși eu sunt sâmbătar. Dumnezeu să ne ajute! A subliniat prof. dr. Iacob Coman.
Așa cum spunea deputatul Florica Cherecheș, dar și alți vorbitori, renaşterea civică şi identitară a națiunii române poate fi realizată prin promovarea credinţei și a dragostei, în familie, în biserică, precum și în societate.

Ce pot să fac? Să mă rog mai mult pentru țara mea. Să fac o prioritate din familia mea. Să muncesc ca să trăiesc cinstit. Să fiu implicat în biserică, acolo unde Dumnezeu m-a pus. Să-mi iubesc aproapele ca pe mine însumi. Să caut să-i slujesc pe cei mai neînsemnați. Să am grijă de modul în care îmi cheltuiesc banii. Să împărtășesc Evanghelia harului lui Hristos cu alții. Să fac ucenici începând din casa mea. Și să-mi ajute Dumnezeu să trăiesc o viață sfântă. A sublinit Samuel Tuțac, pastor Timișoara.

Sunt momente când Dumnezeu pune câte un munte în fața noastră. Nu ca să-l ocolim și ca să-l urcăm. Și astăzi în fața noastră avem un munte. Un munte care înseamnă provocări. Un munte care înseamnă luptă. Un munte care înseamnă încă să mai cântăm imnul și încă să mai spunem „Tatăl nostru”. Un munte care ne îndeamnă la iubire autentică. A precizat Liviu Axinte, pastor Piatra Neamț
.
Conferința „Unitate națională în identitate creștină” a reunit membri ai Parlamentului României, oaspeți din străinătate, reprezentanți ai cultelor creștine din România, împreună cu lideri din diverse sfere ale societății românești.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 747 - noiembrie 2018. 

Un comentariu:

  1. Dl. Iacob coman este nationalist extremist nu adventist. Pai, afirmatia domniei sale este complet aberanta, când mentioneaza ca; "A fi român înseamna a locui în România."
    Tata iarta-l, ca nu stie ce a zis ! :)

    RăspundețiȘtergere