Am întâlnit în viață OAMENI
ce-aveau în suflete grădină,
cu flori de Rai ce-și trag esența
doar din credință și lumină...
Și-am întâlnit în viață oameni
atât de mici, bicisnici, goi,
cu sufletul cât o fărâmă
și-n loc de inimă... un sloi!
Am cunoscut în viață OAMENI
trimiși ca Îngeri Păzitori
a căror milă, bunătate
nu ai cu ce să le-o măsori...
Și-am cunoscut în viață oameni
cu măști, care zâmbeau perfid,
ce doar cu gândul te sugrumă
și cu privirea te... ucid!
Am cunoscut în lume răul
mi-a ținut calea, m-a pândit
mi-a oferit comori pe care
oricare om le-ar fi dorit...
Mi-am alungat din gând ispita,
luptând chiar dacă mi-a fost greu,
și am urmat fără crăcnire
dorința sufletului meu
de-a mă-ndrepta către lumină,
chiar dacă înger nu pot fi,
în urma mea să nu se spună
că n-am știu ca OM trăi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu