Cea mai amară amărăciune nu e pelinul. Nici fierea. Nici ceaiul negru. Și nici karpasul (verdețurile amare). Nu e divorțul. Pentru despărțiri e nevoie totdeauna de doi. Nici durerea. Durerea e o parte din iubire. Nu e nici măcar moartea. Dincolo de ea începe viața...Cea mai amară amărăciune e respingerea prietenilor tăi! E trădarea celor pe care îi iubești, le slujești... ”Acel care va întinde mâna cu mine în blid mă va vinde!”, avertiza Isus. Și Iuda a fost cel mai amar experiment.
Cea mai amară amărăciune e sfâșietorul răspuns al celor pentru care ți-ai da viața! Iosif a fost respins de frații lui. Moise a fost respins de poporul lui. Isus a fost respins de întreaga omenire. Abia aștept ziua când voi ajunge în Cer să sărut mâinile pironite ale Domnului Isus. Abia aștept ca acolo să-l întâlnesc pe Richard Wurmbrand, să-l îmbrățișez, apoi să-l rog să îmi arate spinarea cu cicatrice. Și apoi să-i șoptesc la ureche: ”Am un capitol la care te-am bătut! Tu ai simțit amărăciunea făcută de comuniștii atei, dar eu am gustat din cea pricinuită de frații mei de credi!”
Cea mai amară amărăciune e să-ți facă răni cel căruia i-ai salvat viața. ”Doamne, de unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?”, întreabă curios proorocul Zaharia. ”În casa celor ce i-am iubit le-am primit!”
Nu fiți amari! Nu provocați amărăciune nimănui! Dragostea face dulceață și din cireșe pădurețe! Dar pentru răutăcios nici mierea nu are gust dulce...
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu