În ultima vreme oriunde ai “întoarce” întâlnești oameni profund nemulțumiți. Lamentați. De toate lucrurile. Oameni care văd numai golul din pahar. Care văd în picturi numai partea întunecată. Pentru ei “muzica e prea tare”, “predicatorul e prea doctrinar” (au prea spune lucrurilor pe nume), “sora cutare are ținută indecentă pentru biserică”, “tinerii sunt dezinteresați”. “La Cină a folosit vin fermentat”. “Fata păstorului are Facebook. Nevastă-sa are decolteul prea larg”... Ba cineva a spus despre un frate că “era beat la botez!” Dar plângăciosul nu fusese acolo. Iar eu da...
Sunt de acord cu Peter Haas care numește fenomenul de mai sus “Farisectomanie”. Farisectomania nu este doar mândrie spirituală, ci și o închistare fată de orice e nou. Față de orice schimbare. (Închistarea este fenomenul de izolare față de mediul exterior). Un fel de “ucenicie radicală fără har radical”, vorba unui scriitor.
Interesant este că acești critici (putem fi chiar noi), deși au răspunsuri la toate, nu prea înțeleg mare brumă din valorile spirituale. “Dumnezeu nu este preocupat doar de ce spunem și facem noi, ci și de modul în care gândim”, mzicea George Verwer. Atitudinea noastră reprezintă un procent uriaș în umblarea noastră cu Domnul Isus Hristos.
Închistatul este omul care crede că tot ce face el este bine. Dar care și blochează orice efort al altcuiva care vrea să producă o schimbare. Închistarea e o încredințare proprie...
De ce suntem închistați? De ce uităm prea des că Hristos ne-a învățăt Regula de Aur: “faceți oamenilor ce vreți să vi se facă” (Matei 7:12)? N-aș vrea să îl parafrazez pe Charles Swindoll: “Cuvântul care lipsește celor mai mulți oameni astăzi este... pocăință! Dar dacă are dreptate?
Fugiți de criticile care vin din încredințări. Fugiți de atitudinea de închistat. E o inchiziție fără sânge. Și din închistări nu câștigă nimeni!
Uitați-vă atent la Dumnezeu și lucrați ca El: face lucruri extraordinar de mari în ciuda extremismului nostru!
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu