În căutarea fericirii - de Vladimir Pustan

Matei 5:10 – „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihăntirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!”

Iov habar n-avea că era obiectul unui pariu desfăşurat în locurile cereşti. Avusese 10 înmormântări într-o zi, pierduse averea, sănătatea, soţia, prietenii. Ceea ce-l măcina mai tare era că nu înţelegea. În ţara Uţ era un om care nu înţelegea de ce suferă. Iov şi-a redobândit familia, poziţia, averea, soţia, sănătatea. Fusese doar un pariu…

Milioane de oameni au murit având ca singură vină starea de a fi sfânt…

Începând cu neprihănitul Abel, istoria celor prigoniţi n-are sfârşit… Când scriu aceste rânduri, alţi oameni mor în India, China şi Africa pentru Hristos. Ştiuţi sau neştiuţi, ei semnează cu sângele propriu declaraţia de dragoste pentru Hristos.

Neprihănirea altora avansează pentru că, privit într-o asemenea oglindă, omul se vede în toată hidoşenia lui. Şi, supărat, sparge oglinda…

N-a fost destul că ne-au omorât vandalii, ienicerii, tătarii şi pecenegii, ci ne-am pus temeinic pe treabă şi-am inventat inchiziţii şi ordine călugăreşti cu ciomege. Amişii şi acum stau prin păduri de groaza pietrelor legate de gât. Scrierile lui Luther l-au inspirat pe Hitler să facă săpun din evrei şi istoria parcă nu se mai leagă.

Regimul comunist a avut marele merit c-a despărţit sfinţii de impostori. Când îţi pierdeai slujba şi făceai canale pentru neprihănire, dorinţa convertirii pe zi era periculoasă. De aceea Nicodimii de noapte au născut în Biserica lui Hristos cea mai prolifică generaţie de farisei după 1989.

Un alt merit al comunismului a fost că a născut martiri ai neprihănirii. Şi este atâta nevoie de modele de martiri, într-un veac cu oameni ce nu vor să jertfească nimic pentru a ajunge în cel de-al treilea cer. Toţi au pus mâna… Miliţia, securitatea, preoţii şi-au pus casetofon sub sutană şi de la spovedanie mergeai direct la Gherla pentru canon, pastori docili ce scriau note informative şi nu botezau noaptea în vale pentru că aveau reumatism. Unul dintre pastori spunea în 22 decembrie, 1989 că va pune sub disciplină orice tânăr care va ieşi în stradă să jignească minunata orânduire socialistă.

Martirii ni-i cunoaştem, mai trebuie doar să ştim cine i-a făcut martiri. Şi într-o zi, poate, CNSAS-ul ne va stâmpăra curiozitatea.

L-am întrebat pe Constantin Tarnavski, om cu două doctorate, ce lucrase ca zidar din cauza lui Hristos, cum poate fi fericit că-i zidar… Nu mi-a răspuns, ci doar i-a curs o lacrimă. Era o lacrimă nefirească, de culoarea cerului şi-n ea două rândunele se scăldau.

Copii bătuţi acasă pentru că merg la biserică, femei închise de soţi în casă sau părăsite, părinţi lăsaţi să moară de foame pentru că au devenit „bigoţi”, oameni ce nu se pot angaja în anumite locuri de muncă, copii târâţi la şcoală la ora de religie, obligaţi să-şi facă cruce şi dacă nu vor.

Chestii mărunte, dar în ochii plânşi ai lui Dumnezeu prind contur de evenimente planetare.

Împărăţia cerurilor se dă ca premiu fericiţilor care au fost prigoniţi din pricina lui Isus şi nu din pricina matrapazlâcurilor săvârşite. Garda financiară şi poliţia economică nu produc martiri, ci puşcăriaşi