16 inși. Atâția au ieșit în față la Evanghelizare. Plângând.
Bătându-se cu pumnul în piept. Au îngenuncheat pe asfalt. Au jurat recunoștință
veșnică. Babați și femei. Sâmbătă seara. Și duminica? La biserică? Niciunul… Au
fost pocăiți câteva ore. Apoi?
Am întâlnit oameni pentru care m-am rugat și au jurat că vor
fi fideli lui Dumnezeu până-n pânzele albe, care au plâns în apa botezului de
unde n-ar mai fi vrut să iasă, care au zvârlit țigările și rujurile în foc,
care au renunțat la poftele firii. Și a doua zi? Am întâlnit, nu odată, un El
care a venit și s-a botezat. Apoi s-a căsătorit cu Ea. Fericit în biserică. Și,
după nuntă, două săptămâni a durat pocăința. Restul anilor… Chin.
Unora, pocăința ne e de tip Samson. Până o vedem pe Ea. Ori
până miroase a must de struguri. Altora pocăința ne tine până ajungem la liceu.
Ori facultate. Apoi ne înghite teribilismul. Sau fumul de Kent. Ori discoteca.
Altora până ajungem în greu. Apoi trântim jugul Domnului, nervoși. Sau pocăința
ține până face celălalt greșeală. Până deschidem laptopul. Până ajungem
patroni. Ori avem facturi de plată…
Deși aș vrea sa greșesc, ne place pocăința itinerantă, de
tip Chifa. De o seară. Până și Apostolul Petru a călcat pe acest bec, în seara
trădării Domnului făcãnd o declarație mai mult decât curajoasă: „Chiar dacă ar
trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” (Matei 26:35). Și după
câteva ore? Se jura că nu Îl cunoaște!
Apropos, pe tine cât te ține pocăința? Juruințele? Maratonul
cu Dumnezeu?
Pocăința se ține până la capăt. Altfel, degeaba am crezut.
Altfel, degeaba am alergat. Luptat. Atenție: niciun dezertor nu are statuie.
Nicolae.Geantă
Nicule draga, eu nu cred în oameni pocaiti. Aceasta specie nu exista decât în forma subiectiva, formala, de suprafata, iar tu stii ca Satana se preface în înger de lumina, înselând perceptia simturilor primare, relative, iar în alta ordine de idei pocainta autentica nu este o meserie, o functie obtinuta într-o universitate pamânteasca, asemanatoare cu a lui Pavel care a învatat la picioarele lui Gamaliel, ci este un drum, o Cale prin Adevar, spre Viata atemporala, un drum al crucii lui Hristos, care te învata pe tot parcursul lui, pâna la sfârsit, sa traiesti cum a trait Hristos Isus, în ascultare si iubire neconditionata de Dumnezeu si de oameni, indiferent de împrejurarile si contextul în care-ti desfasori activitatea si talantii dati de Stapân.
RăspundețiȘtergereSpre deosebire de tine fratele meu eu cred. Și nu doar atât: chiar cunosc destui...
ȘtergereȚinem aproape. Trebuie să fim printre ei. Altfel, alergăm degeaba!
Amin !
RăspundețiȘtergereBinecuvântari sfinte !