Trei secunde doar, de Har,
Cere iadu-ntreg. Ce jale...
Îngeri negri, inimi goale,
Toți se tânguiesc amar.
Trei secunde... Numai trei.
Și s-ar pocăi cu lacrimi
Lucifer de grele patimi.
Doar tu, să te rogi, nu vrei...
Trei secunde... Și-n Gomora
S-ar proșterne fiecare
Suspinând în cercetare
Spre iertarea tuturora...
Trei secunde-au fost de toate
Când Ninive s-a căit
Și iertare a primit
Pentru ale ei păcate.
Trei secunde... Nu știai
Că tâlharul de pe cruce
S-a întors de la răscruce
Și-a intrat cu Domnu-n Rai...?
Și tu, azi, primești în dar,
În secundă-o nestemată;
Chiar de diavolu-ti dă roată
Și răcnește: "În zadar!"
Trei secunde... Numai trei.
De spui: "Doamne-Ți cer iertare
Pentru faptele-mi murdare!"
Ești salvat prin Har. Nu vrei...?
Mihaela Mănescu,
București,
8 septembrie 2017
Citește și articolul https://nicolaegeanta.blogspot.ro/2017/09/daca-iadul-ar-avea-har-doar-trei.html
Citește și articolul https://nicolaegeanta.blogspot.ro/2017/09/daca-iadul-ar-avea-har-doar-trei.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu