Cuvânt înainte
Cât trăiește omul învață. Nu doar în școală, în biblioteci
sau răsfoind online-ul. Învață din succes, din durere, din greșeli... Cine nu
învață rămâne corigent. Și toate corigențele vieții se transformă în resemnări.
Cine învăță își asigură oxigenul necesar pentru creier. Și apa pentru suflet.
Când intelectul se asfixiază prostia circulă liber și îmbolnăvește neselectiv.
Când sufletul rămâne neadăpat se transformă în prund de păcate.
Trăim timpuri în care oamenii nu mai vor să se lase învățați.
Pentru că, spun stimabilii, le știu deja pe toate! Iar când ești plin nu te mai
poți îndoi. Și îndoitul are ceva prea comun cu smerenia. Pe când țănțoșenia e
un alunecos tobogan.
Tocmai despre dorința de a învăța pretutindeni este volumul
de față. O carte ce vrea să aduci aport la reconstrucția normalității. O
colecție de devoționale în care cititorul e invitat la o solidaritate
argumentată clinic: învațătura aduce sănătate spirituală!
Îl cunosc de ceva ani pe Cătălin Ciuculescu. Și am văzut cum
ascede: învățând! Un tip tenace, smerit, un slujitor cu mâinile lungite înspre
semeni. Un cântăreț care răscolește inimi. Nu doar ale tinerilor. Față de alți
colegi ai săi de breaslă, Cătălin Ciuculescu nu doar cântă. Face exerciții
cognitive. Filosofează principii. Caută argumente. Pune întrebări. Scoate
apoftegme din imaginile pe care le vede. Apoi se așează la masa de scris... Așa
a apărut volumul de față.
Cum să nu citești ce scrie Cătălin Ciuculescu? Indiferent de
subiect este dezarmant de sincer, ardent și responsabil. Scrie jovial și tonic.
Are formulări amabile, simple, departe de obiceiul multora de a folosi cuvinte
de snobism, savantlâcuri. La Ciculescu nu găsești argumente de paradă.
Scrierile sale scurte nu sunt paji ai confuziei. Nu are o coregrafie mecanică. Se
bucură ca un copil de isprăvile proprii. Îți vorbește în pilde transparente, în
cuvinte dulci și amare.
Dintre ”învățăturile” sale m-a mișcat profund curajul lui de
a deveni om al străzii de bună voie. Dorința de a învăța să prețuiești orice fărâmă.
Acolo trebuie să ai nu doar inima, ci și buzele dulci.
Sintagmele sale sunt sâmburi ce ascund mici rețete de succes:
”Ascultă! O să greşeşti mai puţin”, ”Noi
nu strigăm la Dumnezeu numai la nevoie... Mai strigăm şi la necaz”.
”Ce-L face diferit pe Dumnezeu e că El se apropie de nimicuri”. Exact,
cine nu învață frumosul se va ocupa de nimicuri!
Văd în Cătălin Ciuculescu modelul unei generații care nu se
va lăsa călcată de trubadurii antidivini. Un etalator de repere ale bunului
simț. Un promotor al lui Hristos. Și unde altundeva mai găsim repere dacă
Dumnezeu este scos pe tușă?
Să mergi înainte Cătălin! Să scrii mai mult, mai bine. Să nu
te pierzi când se ridică valuri de contestatari. Doar înainte Dumnezeu a
pregătit tot ce e mai bun. Înapoi însă toate corăbiile sunt distruse...
dr. Nicolae Geantă
24 ianuarie
2017
*** vezi cuprinsul scurtă prezentare a cărții și de unde poate fi cumpărată AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu