miercuri, 19 aprilie 2017

Mama Ioanei a ieșit din comă!

7 zile. Atât au durat rugăciunile dvs până când a fost atins tronul lui Dumnezeu! 3 săptămâni. Atât a stat Irina în comă, mama Ioanei al cărui diriginte sunt.

A doua zi de Paști, luni dimineața, foarte devreme (pentru mine, 5,44 în America), Ioana m-a trezit din somn! "Am înțeles că mama e mai bine, doctorii i-au dat șanse mari să iasă din comă! Au zis că au început semne bune! Chiar m-am mirat! ... Vreau să plec miercuri la ea"... (Irina era încă internată într-un spital din Viena). După o oră și ceva, am primis un mesaj din nou: "Domnule diriginte, vrem să ne botezăm și noi. Pentru o viață mai bună și liniște sufletească". De data asta m-am mirat eu!

Azi dimineață, tot la 5,45 (!) Ioana m-a trezit din nou din somn: "Bună ziua domnule diriginte. Mama mea a ieșit din comă! Este bine. Vine la București... Nu am cuvinte să vă mulțumesc. Vă jur... Nu îmi vin să cred minunea pe care ați făcut-o! Oare voi avea cum să vă răsplătesc vreodată?"... Mai departe cuvintele sunt de prisos! Slava o merită Dumnezeul care l-a înviat pe Hristos! Nu vom uita niciodată minunea pe care a făcut-o de acest Paști. A readus-o la viață pe Irina.

Mulțumesc tuturor care v-ați rugat împreună cu mine! Știu, nu sunteți puțini. Dumnezeul meu și-al dvs are o armată mare! Slăvit să-I fie Numele Sfânt!
Rugați-vă mai departe pentru Irina și Ioana. Dumnezeu să le învieze inima și credința.
Rugați-vă și pentru mine, un păcătos iertat din Subcarpații Curburii. Am nevoie de aripile dvs!😘

2 comentarii:

  1. Toata slava,cinstea si gloria I se cuvin doar Domnului. Isus Hristos este DOMNUL si Mântuitorul tuturor oamenilor ,mai ales al celor credinciosi.
    Fiti bineccuvântati !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ochii Domnului sint peste cei fara prihana,si urechile Lui iau aminte la strigatele lor.Ps.34:15. Domnul sa le binecuvinteze in continuare,bunatatea Lui e mare,Slavit sa-i fie Numele.Amin!

    RăspundețiȘtergere